Retrospectiva săptămânii

Leul recuperează în fața euro

Decizia BNR de a reduce cantitatea săptămânală de lei cu care alimenta băncile la 6 miliarde lei, în primă instanță, iar de lunea trecută la 5 miliarde lei, dar și încasările mai mari de valută la nivelul caselor de schimb, în special de la românii care muncesc în străinătate reveniți în țară pe timpul vacanței, cât și scăderea volumelor de tranzacționare au permis leului să revină sub pragul de 4,5 lei, așa cum anticipa în urmă cu câteva săptămâni ministrul finanțelor, Florin Georgescu.
 

Este de greu de anticipat ce se va întâmpla cu leul, până la alegerile din noiembrie, o perioadă în care, de obicei, moneda se depreciază. De asemenea, o acutizare a crizei din zona euro, unde problemele statelor din grupul PIIGS și, mai nou, a Franței, se înmulțesc ar putea să oblige băncile locale cu capital străin să repatrieze o parte din capitalul pe care îl dețin – un alt motiv pentru scăderea leului. Investitorii de la Sibiu se arată destul de optimiști în privința evoluției leului, ignorând previziunile care văd euro atingând pragul de 4,7 lei sau, chiar – e drept, temporar – pe cel de 5 lei, așa cum cred analiștii de la ING. Prețurile futures ale raportului euro/leu au coborât pe septembrie de la 4,553 la 4,492 lei, pe decembrie de la 4,584 la 4,111 lei, iar pe martie viitor de la 4,5797 la 4,531 lei. În piața valutară, euro, care a atins în 3 august maximul de 4,6481 lei, a scăzut de la 4,5307, nivel stabilit luni, la 4,4852 lei, în ședința de vineri, minim al ultimelor șase săptămâni. Vineri, piața valutară s-a deschis 4,4790 – 4,4810, minimul ședinței fiind de 4,4760. Treptat, euro a revenit pe creștere, influențat de evoluțiile externe, închiderea realizându-se aproape la 4,4850 – 4,4870. Cursul dolarului a scăzut de la 3,6790 la 3,6250 lei, iar francul elvețian de la 3,7723 la 3,7344 lei. Reducerea volumelor de tranzacționare, pe perioada vacanței, a făcut ca perechea euro/dolar să se miște într-un culoar îngust, 1,2257 – 1,2355, piața americană închizând vineri la 1,2330 do-lari. Reamintim că în perioada aprilie-iunie euro s-a depreciat față de dolar cu 5%, iar față de iunie 2011 deprecierea a fost de 13%. Pe sibex.ro, euro s-a tranzacționat pe septembrie la 1,2264 – 1,238, iar pe decembrie la 1,2314 – 1,2387 dolari. Uncia de aur s-a tranzacționat pentru scadența lunară la 1.600 – 1.625, iar pe octombrie la 1.610 – 1.625,7 dolari. Tendința de la Sibiu a fost ușor descendentă, însă au reapărut analize care prevăd o creștere a prețurilor. În cazul în care Rezerva Federală va relua programul de cumpărare de obligațiuni – care conform celor de la Merrill Lynch s-ar ridica la 500 miliarde dolari –, se așteaptă o creștere, pe termen scurt, a unciei la 2.000 de dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: