CSM Bucovina Suceava a pierdut pe mâna arbitrului meciul cu RC Bârlad

> Într-o partidă contând pentru turneul play-out, CSM Bucovina Suceava – RC Bârlad 14-24 (14-7)
 

În primul meci al turneului play-out al Diviziei Naționale de rugbi, CSM Bucovina Suceava a primit, pe Stadionul „Unirea”, vizita echipei RC Bârlad. Dacă în întâlnirile precedente, bârlădenii au depășit destul de clar formația suceveană, de această dată replica elevilor antrenorului Constantin Vlad a fost mult mai consistentă, scorul final al disputei fiind 14-24, după ce la pauză gazdele au condus cu 14-7. Jocul a fost stricat de arbitrul ieșean Mihai Stuparu, care nu a “cântărit” cu aceeași măsură erorile celor două grupări, dezavantajând evident gruparea suceveană. Cei care au dominat prima parte a întâlnirii CSM Bucovina Suceava – RC Bârlad au fost jucătorii formației gazdă care au și marcat două eseuri prin Bursuc și Oprea, ambele transformate de Crețu. După primele 40 de minute scorul a fost 14-7 în favoarea sucevenilor și mai nimic nu anunța deznodământul final. Repriza secundă a început bine pentru gazde și jocul a fost destul de echilibrat. După primele 15 minute și-a intrat în “rol” arbitrul de centru Mihai Stuparu care a fluierat doar într-un singur sens. Deciziile neconforme cu regulamentul de joc au fost nenumărate și au culminat cu acordarea unei încercări oaspeților în urma unui “înainte” confirmat și de un tușier. Fără “contribuția” esențială a arbitrului de centru Mihai Stuparu din Iași, CSM Bucovina Suceava nu ar fi pierdut meciul cu RC Bârlad cu 14-24. “Le mulțumesc jucătorilor mei pentru efortul depus și spectatorilor pentru că ne-au încurajat. De mult nu am mai văzut la Suceava un asemenea arbitraj care să ne dezavantajeze în mod evident. N-am înțeles de unde atâta înverșunare împotriva noastră într-un meci care nu avea o importanță de niciun fel pentru clasament sau viitorul uneia dintre echipe. Centralul ieșean a dat câteva decizii absolut neconforme cu regulamentul și ne-a penalizat nejustificat și excesiv doar pe noi, validând jocul obstrucționist al adversarilor noștri în “grămadă”. Este adevărat că am făcut și noi greșeli, dar nu în așa hal că în ultimele 20 de minute nu am mai putut ieși din terenul nostru. Mai mult chiar, bârlădenii au primit un eseu gratuit în urma unei infracțiune clare. Este păcat de efortul jucătorilor noștri și de răbdarea spectatorilor, care fie vorba între noi se pricep la rugbi. Acest nou eșec, nedrept de această dată, a afectat moralul jucătorilor noștri. Suntem pe un trend ascendent, dar nu reușim o victorie care să ne dovedească că avem posibilități”, a declarat antrenorul sucevenilor, Constantin Vlad.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI