PSD Suceava 2020

Cătălin Nechifor propune reluarea organizării Târgului de Turism al Bucovinei

Târgul de Turism al Bucovinei – manifestare organizată pentru prima dată în toamna anului 2007 și întreruptă apoi de fosta conducere PDL a CJ Suceava – va fi organizat la sfârșitul lunii septembrie la inițiativa președintelui CJ Suceava Cătălin Nechifor.
 

Potrivit președintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, preocupările constante ale CJ Suceava în ceea ce privește turismul includ și manifestări de promovare a potențialului turistic pe plan intern și internațional. „Târgurile de turism sunt ocazii de evidențiere a produselor specifice, a tradițiilor, obiceiurilor, valorilor culturale și obiectivelor turistice ale regiunii, fiind demersuri ce duc la îmbunătățirea imaginii județului nostru pe piața internă și internațională și, implicit, la o mai bună valorificare a potențialului turistic natural și antropic al județului”, consideră președintele CJ Suceava. El arată că, ținând cont de aceste considerente, în perioada 28-30 septembrie 2012, CJ Suceava împreună cu Camera de Comerț și Industrie, cu Universitatea Suceava și Primăria Suceava vor organiza Târgul de Turism al Bucovinei, eveniment la care vor fi invitați partenerii externi ai județului, asociații profesionale, operatori și agenți din turism atât din județ, cât și din țară, centre de informare turistică, meșteri populari, administrații locale cu activitate în domeniul turismului. Pe lângă manifestările specifice, se vor organiza un infotur pentru agenții și jurnaliștii din turism, o seară bucovineană și un spectacol artistic pentru publicul larg. Pentru organizarea acestei manifestări, președintele CJ Suceava propune consilierilor județeni să fie alocată suma de 100.000 de lei din bugetul propriu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: