Hipnoza

Probabil că destui dintre noi am înțeles că nu este cazul ca politicienii să fie crezuți 100%. De altfel, ca un fel de specie a discursului politic (dacă l-am recepta pe acesta ca un gen al discursului în genere) se prezintă declarația politică (adesea chiar cu specificarea emitentului că este vorba despre așa ceva), în calitate de instrument aparte de acțiune verbală (și nu numai) în conflictul politic. Iată cum un politician își permite să zică una sau alta știind că unicele consecințe (benefice sau dimpotrivă) asupra persoanei sale ar fi în primul rând (sau doar de) natură politică.
 

L.D. CLEMENT

Într-o ficțiune care pare a fi numai a sa dar în care – dacă naiv caști gura și te mai socotești și implicat – riști să intri și să devii personaj. Exemple recente, uluitoare: președinte interimar, Crin Antonescu, face vorbire despre un scenariu în care el, bățos, ar putea fi eliminat prin crimă de președintele suspendat Băsescu („nu scapă de mine decât dacă mă omoară, ceea ce nu e cazul, sper”); fost ministru al justiției, Monica Macovei (cea care, în mod rarisim, în seara referendumului, a fost văzută râzând), spune că s-ar aștepta (alt scenariu) „la un război civil – lumea să înțeleagă că e grav”. Totuși, va fi fiind la fel de grav pentru noi – lumea! – ca pentru domniile lor politicieni de vârf, tari în declarații? Cele două afirmații ar putea fi puse într-o anume relație, însă se susțin în filmul lor, nu al nostru. Nu într-o altă ordine de idei, se spune că hipnoza (stare indusă din exterior, în care, printre altele, voința subiectului hipnotizat este înlocuită de voința hipnotizatorului) reușește doar asupra persoanelor foarte sugestibile. Persoane care, pe de altă parte, sunt tocmai cel mai lesne de manipulat. Așadar: îi credem sau nu? Intrăm în transa hipnotică…?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: