Județului Suceava îi lipsesc investițiile din Africa de Sud

> Ambasadorul statului african, stat având unul dintre cele mai mari ritmuri de dezvoltare din lume, a dialogat la Suceava, ieri, cu prefectul Florin Sinescu
 

Prefectul Florin Sinescu a avut, ieri, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Africa de Sud la București, Excelența Sa, Pieter Andries Swanepoel. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura Suceava, în cadrul întâlnirii, oficialul sud-african a prezentat interesul deosebit pe care îl prezintă România pentru Republica Africa de Sud, pentru investitorii sud-africani, realizând o scurtă trecere în revistă a domeniilor în care intenționează să dezvolte colaborări în țara noastră. Prefectul Sucevei a făcut o scurtă prezentare a județului, punând un accent deosebit pe locul distinct ocupat în economia românească, datorat diversității și, în unele cazuri, abundenței bogăției resurselor naturale. Totodată, a discutat cu oficialul sud-african despre ramurile industriale reprezentative și despre volumul și structura investițiilor străine din județul Suceava, informându-l asupra oportunităților de investiții existente. Un alt subiect deosebit de important a vizat inițierea unor proiecte comune în domeniul educațional, ocazie cu care prefectul a reliefat rolul deosebit al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, instituție de învățământ care contribuie în mod activ și explicit la procesele de inovare și dezvoltare socială. „Consider acest pas ca fiind foarte important în stabilirea unor relații economice bilaterale, mai ales având în vedere că, în prezent, în județul Suceava, nu există nicio investiție cu capital din Africa de Sud, una din țările cu cel mai mare ritm de dezvoltare din lume”, a declarat Florin Sinescu la finalul întâlnirii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: