Depozitarea deșeurilor

„Gluma se îngroașă în țară”

> Gunoiul sucevenilor, depozitat temporar în apropierea fostei gropi
 

În urma obținerii avizelor necesare, deșeurile menajere adunate de la locuitorii municipiului Suceava „vor fi stocate, temporar, începând de miercuri, în apropierea fostei gropi de gunoi a orașului”. Anunțul a fost făcut ieri de primarul Ion Lungu, care a explicat că “este vorba de o stocare temporară, de două-trei luni, urmând ca deșeurile să fie apoi duse la un depozit autorizat”. Potrivit edilului-șef, este posibil ca o parte din deșeuri să fie folosite și pentru închiderea fostei gropi de gunoi a orașului, întrucât trebuie să fie create pante. Primarul a spus că, în paralel, se urgentează finalizarea primei celule a depozitului ecologic ce se construiește cu fonduri europene în zona localității Moara și a menționat că va exista posibilitatea ca, până la finalizarea stației de epurare de la noul depozit ecologic, să se poată depozita deșeuri și în noua locație. Ion Lungu a arătat că, în ceea ce privește depozitarea deșeurilor, „gluma se îngroașă în țară” în condițiile în care în 17 județe nici nu au început lucrările la noile depozite ecologice. El a arătat că, din 2009, de când groapa de gunoi a municipiului a fost închisă, municipalitatea a achitat aproximativ 1,5 milioane de euro doar pentru transportul deșeurilor la gropile de gunoi din Fălticeni și apoi Botoșani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: