Podul reabilitat de pe Suceava va fi redat traficului la sfârșitul săptămânii

Lucrările de reabilitare a căii de rulare a podului de peste râul Suceava ar putea fi gata, în mare, la sfârșitul săptămânii, s-a avansat o ipoteză ieri, la comandamentul pe teme de investiții de la sediul Primăriei municipiului Suceava. Viceprimarul Ovidiu Doroftei a declarat că vor mai rămâne de făcut intervenții minore, însă circulația rutieră ar urma să fie reluată la întreaga capacitate și fără restricții de tonaj. „Lucrurile decurg conform așteptărilor la cel mai important punct de investiții, ca impact asupra vieții de zi cu zi, podul de peste apa Sucevei. Sperăm ca, la sfârșitul săptămânii, acesta să fie redeschis pentru trafic. Vor mai fi de făcut unele amenajări minore, dar acestea nu vor afecta traficul”, a subliniat adjunctul șefului executivului local.
 

Doroftei spune că, de săptămâna viitoare, vor începe lucrările de reabilitare a celui de-al doilea obiectiv important de pe traseu, pasarela de peste calea ferată de la Burdujeni. În acest sens, CFR va trebui să întocmească un grafic cu orele între care se va putea interveni la infrastructura podului, intervale în care rețeaua de medie tensiune va fi decuplată. „Acolo avem o situație specială, dat fiind faptul că pe sub pasarelă trece linia de medie tensiune de 27.000 kV. De aceea, se va lucra doar în anumite condiții. Astfel, la infrastructură se poate interveni doar în momentul în care se întrerupe tensiunea. Acest lucru îl va face doar o firmă specializată, autorizată, rămânând în sarcina executantului să o găsească”, a precizat Ovidiu Doroftei. Constructorii au demarat intervențiile pentru realinierea căii de rulare la nivelul inițial pe 8 iulie, după ce, în urma viiturilor de acum 2 ani, respectiva platformă s-a lăsat, încovoindu-se. De atunci, în mod alternativ, două dintre cele 4 benzi de circulație au fost indisponibilizate, traficul spre și dinspre Burdujeni desfășurând-se pe câte un singur fir. Podul a putut fi traversat doar de autovehicule sub 7,5 tone și de autobuzele pentru transportul în comun, chiar și pentru acestea fiind impuse restricții de viteză. Pentru traficul greu s-a impus un ocol, el fiind dirijat prin cartierul Ițcani, pe străzile Gheorghe Doja și Traian Vuia. Reamintim că podul de peste râul Suceava a avut de suferit de pe urma viiturilor din anii 2008 și 2010. Lucrările de reparații și amenajări ale podului care face legătura între cartierul Burdujeni și restul reședinței de județ au demarat pe 17 octombrie 2010, prima etapă încheindu-se în martie 2011. Constructorul a fost SCCF Group Colas Iași, inițial cea de-a doua etapă a intervențiilor fiind prevăzută a demara în primăvara anului trecut. Pentru prima etapă, cea de reparare a pilonului înclinat, s-au cheltuit circa 37 de milioane de lei, adică aproape 1 milion de euro, în cazul celei de-a doua trebuind a se aloca tot în jur de 1 milion de euro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: