Înaintări în grad în Jandarmeria Suceava

51 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi au fost ieri înaintați în grad, odată cu împlinirea stagiului minim.
 

Ceremonii militare și religioase s-au desfășurat în acest scop la sediile subunităților din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Gura Humorului și Fălticeni. La Suceava, festivitatea a debutat cu prezentarea Ordinului ministrului administrației și internelor de înaintare în grad a ofițerilor și a Ordinului inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, conducerea inspectoratului înmânând apoi noile grade jandarmilor avansați. După o slujbă religioasă susținută de preotul unității, a fost intonat Imnul Național. În cadrul IJJ Suceava, începând de ieri, încă doi ofițeri au devenit colonei, un ofițer a primit grad de locotenent-colonel și un altul a fost avansat căpitan. Tot ieri, 8 subofițeri au primit trese de plutonier adjutant-șef, 10 de plutonier adjutant, 27 de plutonier major și 2 de plutonier. Înaintarea în gradul următor a militarilor jandarmi ce au împlinit stagiul minim în cursul anului respectiv se efectuează întotdeauna la data de 1 august. De această dată nu se fac înaintări în grad superior înainte de termen, acestea fiind doar în ocazii festive cum ar fi Ziua Națională a României sau pe 3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române, ni s-a precizat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: