În văzul lumii

Până acum să fi fost, pentru toată lumea, cel mai interesant și mai plin de învățăminte spectacol al Olimpiadei. La spadă, o sportivă sud-coreeană (după ce anterior a învins o româncă) a ajuns luni în semifinală cu o nemțoiacă. În văzul lumii (plus reluările tv), arbitrii și oficialii (regulamentar, „orbi” la reluări…) au declarat-o câștigătoare, la limită, pe adversara sa, deși tușa finală a acesteia n-a fost valabilă, întrucât fusese realizată după expirarea timpului.
 

L.D. CLEMENT

Iar dacă tușa germancei nu s-ar fi efectuat (și evaluat astfel), câștigătoare ar fi devenit sud-coreeanca. Ea, în așa situație, n-a știut a face altceva decât a rămâne pe planșă, sub reflectoare, singură, plângând cu capul în mâini. Singură, plângând vreme de-un ceas. Un spectacol neregizat, trăit limpede până la capăt. Ea? Ca o tragediană într-un rol și un joc perfect, despre care se va vorbi multă vreme. Sau se va tăcea de îndată ce luminile se vor fi stins. Totuși spectatorii, chiar și din fotolii, au participat la joc, au înțeles a cui ar fi fost victoria dacă arbitrii și oficialii ar fi admis c-au greșit. Și fiindcă totul s-a întâmplat în văzul lumii, ea, învinsa, are șansa de a ocupa loc și de a rămâne în memoria acesteia. Despre ea se va vorbi. Ori se va tăcea, cu vinovăție.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: