Bateria 76 (2)

Ne retragem din fața Comandamentului, undeva în curtea mare a Regimentului. O curte întinsă, cu clădiri mari, cu unu sau două etaje, toate învechite de timp. Alei pavate o brăzdează delimitând spații verzi, terenuri de sport și de instrucție.
 

De jur-împrejur un gard înalt din cărămidă, plăci de beton și grilaje de fier separă curtea de lumea de afară. Am impresia că mă aflu într-o mare cetate din Evul Mediu. Doar două sau trei clădiri fac notă discordantă, fiind construite mai aproape de timpurile astea. Și peste tot, mulți copaci. Grupa noastră se retrage într-un intrând strâmt unde predomină mirosul de vechi. Stăm pe valize și așteptăm. Unii fumează, alții împărtășesc impresii, totul însă cu multă precauție. Clădirile toate parcă s-ar prăvăli peste noi, au ochi și urechi. Cam două ore durează această stare de incertitudine și mister. Ne adunăm în aceleași formații, pe trei rânduri, cu valizele la piciorul drept. Gradații se agită printre noi cu tabele în mână. Se strigă nume, se refac formații, ne regrupăm. Ajung într-o formație nouă unde nu recunosc nicio persoană cu care am venit. Ne ia în primire un fruntaș pe care nu l-am mai văzut: – Sunt plutonierul de baterie, fruntașul Giurgiu. Un băiat dezghețat, de statură mijlocie, blond, mereu zâmbitor. – Faceți parte din Bateria 76 tunuri! Comandantul nostru este căpitanul Toth. O să-l cunoașteți mai târziu. Acum mergem la baie, este și frizeria acolo. Toată lumea se tunde zero! Facem cu toții fețe-fețe dar nimeni nu comentează. Suntem 15 recruți. Ne încolonăm pe două rânduri și cu valizele în mâna dreaptă îl urmăm pe fruntaș. * Așteptăm tăcuți să intrăm la tuns. Iese primul recrut din grupă. Își freca cu palma țeasta albă, fără păr. Pufnim cu toții într-un râs discret. Surâde și el. E tare comic! În câteva minute suntem toți ca niște oi – tunși zero, cu capete strălucitoare, mai rotunde sau mai deformate, cu dâmburi sau țuguiate. Surâdem amar… – Vă dezbrăcați de tot ce aveți! intervine plutonierul de baterie, fruntaș Giurgiu. Puneți-vă toate hainele, fiecare separat, în săculețul pe care vi l-am dat. Intrați la baie și veniți să vă echipați. V-am pregătit efectele după cum mi-ați zis voi măsurile. Pe parcurs, dacă va fi nevoie, vom mai schimba. Intrăm în baia comună, toți goi pușcă. Mă sfiesc. Nu am mai participat la asemenea experiențe. Și alții se sfiesc. Apa curge când rece, când fierbinte, după cum o reglează cineva care bineînțeles că se distrează pe seama urletelor noastre. După dușul nu prea lung și nici prea confortabil, dar oricum binevenit, ne echipăm. Sub îndrumarea plutonierului de baterie ne luăm izmenele, cămașa, puloverul, pantalonii, vestonul și centura, ciorapii kaki și bocancii. La urmă ne îndesăm pe bostan câte o bonetă – mai pleoștită, până peste ochi sau doar pe vârful țuguiat. – Le mai schimbați între voi! – Dar mă strâng tare bocancii! replică un recrut, soldat de acum. – Strânge și tu un pic degetele! rânjește fruntașul. * Ne-am adunat toată grupa în fața Băii, îmbrăcați militărește, cu valizele într-o mână și cu hainele civile în cealaltă. – Ați scris corect adresa de acasă? Plutonierul de baterie este destul de atent la toate detaliile. Urcăm pe niște trepte de beton mâncate de vreme. – Aici e magazia Bateriei. Lăsați sacii aici. Îi trimitem noi acasă. Ajung în mod sigur. La coborâre mai stăm un pic de vorbă, se mai fumează câte o țigară apoi ne ordonăm în formație. – În formație, câte doi, mergem la dormitor! Am mare încredere în plutonierul de baterie. Nu știu cu cât e mai în vârstă decât mine, dar îl simt stăpân pe situație. Chiar îmi place de el! * – Urcăm scările la etajul unu! Un hol lung, pavat cu mozaic, împarte clădirea în două: patru dormitoare mari, câte două pe fiecare parte și o baie cu multe chiuvete și un WC, apoi alte două sau trei cămăruțe pentru birourile ofițerilor. Intrăm în dormitorul dinspre miazăzi. 30 de paturi metalice suprapuse câte două, așezate pe două rânduri. La capătul fiecărui grup de două paturi se găsește câte un taburet metalic cu șezutul din lemn. Ușa de intrare este la un capăt. În capătul opus al camerei, pe o măsuță cu multe ziare, stă televizorul alb-negru. Paturile din preajma televizorului sunt ocupate de militari tolăniți peste păturile albastre, destul de neglijent așezate. Sunt îmbrăcați doar în pantaloni, cămașă și pulovăr, toate kaki. Când intrăm noi, unii scot capul, alții ies pe intervalul dintre paturi. – Ooo! Au sosit pufoșii! – Uite, mă! Ce pufoși avem… Ne oprim la intrarea în dormitor. Suntem cu toții debusolați. Intervine fruntașul Giurgiu: – Tovarășii de față sunt veteranii. Au mâncat armată pe pâine! Și ne enumeră nume și grade, indicând cu mâna spre unul sau altul: – Tovarășul sergent Kiss, tovarășul caporal Varga, tovarășul caporal Carp, tovarășul soldat Bota, tovarășul șofer Hoza! Dar o să-i cunoașteți pe toți pe parcurs… Oricum nu am reținut pe nimeni în afară de tovarășul soldat Bota, care se agita mai tare. Mi s-a părut cam ciudat. Destul de înalt, voinicuț, dar îi lipsește gâtul. Capul îi este lipit direct pe trunchi. Ușa dormitorului se deschide din nou și intră în încăpere un ofițer la vreo 50 de ani, statură mijlocie, fața roșcovană, păr grizonat tuns scurt și îngrijit. Îl urmează un gradat cu diagonală de piele peste veston. Tovarășul plutonier Giurgiu reacționează: – Atențiune! Veteranii sar ca mușcați de șarpe pe intervalul dintre paturi, luând poziția de drepți. – Continuați… replică ofițerul cu patru steluțe pe fiecare epolet. Vorbește foarte calm, cu un ușor accent unguresc. Veteranii se retrag la activitățile anterioare, evident mai reținuți. Fruntașul Giurgiu continuă, adresându-ni-se: – Tovarășul căpitan Toth, comandantul Bateriei noastre, și tovarășul sergent Bod, comandantul de pluton. Căpitanul Toth își îndreaptă atenția către noi: – Lăsați valizele jos. Imediat o să vă instalați și voi și ușor-ușor o să intrați în activitatea Bateriei. Îl privim sfioși, așezați într-un careu ad-hoc. Se uită pe rând la noi încercând să ne memoreze. – Tu?! De unde ești, cum te cheamă? – Din județul Argeș, Ionică Constantin. – Ce studii ai? – 8 clase… – Tu? Îl întreabă pe următorul. Un băiat dolofan, destul de scund. Cu o exprimare greoaie, spune frecându-și palmele muncite: – Ciobanu Costică… din Botoșani… – Câte clase ai, Costică? – 4. Se aude un zumzet în dormitor. Căpitanul ridică din sprâncene. – Tu? Mi se adresează mie. – Bighei Vasile din Suceava. – Chiar din Suceava? Stânjenit, mă precipit: – A nu, nu chiar din Suceava… Din Siret… – Chiar din Siret? «M-a citit! Dar dacă-i spuneam direct de unde sunt, mă putea el localiza?! A auzit el de…» – Din Mănăstioara, un sat… – Și câte clase ai? – Liceul… Adică 12 clase… – Hm… Și așa îi intervievează pe ceilalți pufoși. Toți au 8 clase sau școala profesională. Sunt din Suceava, Botoșani, Olt și Cluj. Se uită spre ultimul din careu: – Tu?! Un flăcău trecut cu mult peste vârsta noastră medie de 19-20 de ani, voinic, cu o față osoasă. – Vartolomei Ion din Păltinoasa, județul Suceava… Sunt pădurar. – Câți ani ai, Vartolomei? Îl iscodește căpitanul. – 25… Un alt zumzet se produce în dormitor. – Și? De ce așa târziu? – Am tot amânat-o și nu s-a mai putut… – Aha… mormăi cu subînțeles căpitanul. * La mai puțin de o săptămână de când am îmbrăcat haina militară m-am familiarizat cu multe de pe aici. Și eu, și colegii mei de leat. Știm că totul se face la ordin, activitățile se desfășoară conform unor planificări minuțios stabilite. Fiecare dintre noi (mă refer la “pufoși”) avem stabilite sectoare de curățenie. Veteranii, chiar soldați fiind, au un alt program: fără sectoare și fără a participa la programele de instrucție decât atunci când cu noi este și căpitanul. «De! Ei au mâncat până acum armată pe pâine…» De sectoarele de curățenie ne ocupăm doar până se întorc femeile de serviciu: – Sunt plecate în concediu… a rânjit Bota, cocoțat pe pat, de unde ne urmărește cum trebăluim. Fiecare cu sectorul lui! În programul de dimineață eu am o treabă destul de comodă. A fost mai greu până am învățat să călăresc o bucată de pătură de postav pe care să o plimb pe sub paturile din partea dreaptă a dormitorului. Valizele, care în timpul zilei stau aliniate fiecare sub patul proprietarului, acum sunt așezate pe paturi. Pe paturile făcute anterior de noi, cu cearșafurile albe întinse încât “să sară banul pe ele” și cu păturile aranjate “la linie”. După ce, înaintea mea, a trecut responsabilul cu mătura, eu șterg praful de pe parchetul ceruit. Am de parcurs în aproximativ un sfert de oră vreo 10 metri. Trebuie să fiu foarte atent să mă încadrez în timp! Dacă termin mai repede prind și altă treabă și nu-mi prea doresc asta… Dacă lenevesc întins pe pătură și sunt descoperit de privirile iscoditoare ale sergentului iar nu-i bine… – Bighei! Îl aud răcnind pe sergentul de serviciu. Tocmai moțăiam pe pătură, pe la jumătatea traseului. Îi văd doar picioarele întinse sub masa de la capătul dormitorului. Stă tolănit pe scaun și ne supraveghează. Dau să sar în poziția de “drepți”. Am uitat că sunt pe sub paturi. Mă trezește la realitate cucuiul care apare instantaneu sub bonetă pe capul proaspăt tuns. – Vino-n coa’! Mă târăsc pe pătură, măresc viteza și ies la picioarele lui. Mă ridic și îmi aranjez în grabă ținuta, inclusiv boneta. – Ordonați! – Soldat împuțit! Tragi armata în piept! De mâine dimineață schimbăm sectorul. În formație cu Ionică răspunzi de curățenie le terenul de instrucție al Bateriei… O frunză să nu văd acolo! Într-o fracțiune de secundă văd cu ochii minții terenul de afară, situat undeva lateral în curtea Unității. Un teren cam de mărimea unuia de handbal, împrejmuit de plopi înalți din care cad frunze cu nemiluita. De când au preluat sectorul, în fiecare dimineață Ionică și colegul lui cară 2-3 foi de cort doldora de frunze… la Crematoriu, la circa 100 de metri distanță. Și o să cadă frunze în fiecare zi. Câte 2-3 foi de cort doldora, până o da zăpada… – Ai înțeles?! Răcnește sergentul sărind în picioare în fața mea. – Am înțeles, să trăiți! (Va urma) VASILE BIGHEI

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: