Un pacient al Spitalului Județean a fost furat în timp ce era internat

 

Un sucevean de 61 de ani a rămas fără ochelarii de vedere, în valoare de peste 1000 de lei, în timp ce era internat la Secția ORL a Spitalului de Urgență Suceava. Dumitru T. a declarat polițiștilor că bănuie de furt un individ care apăruse în salon să cerșească și pe care l-a invitat inițial să iasă din salon. Confuz din cauza unei intervenții chirurgicale abia suferite, suceveanul a ațipit scurtă vreme, iar când s-a trezit l-a zărit din nou, în ușa salonului, pe același individ; care însă și-a luat tălpășița repede. Furtul s-a petrecut în timpul orelor de vizită, persoane din spital declarând că bărbatul suspectat de furtul ochelarilor a fost zărit de mai multe ori bântuind prin diferite secții ale unității.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: