Sâmbătă „incendiară” pentru pompierii ISU Suceava

Pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au avut sâmbătă 6 intervenții la incendii. Jumătate dintre ele au avut drept cauză țigări aprinse aruncate neglijent de persoane necunoscute. Celelalte au pornit de la un foc deschis lăsat nesupravegheat, un scurtcircuit, la unul dintre incendii cauza fiind în curs de stabilire.
 

6 ha de miriște arsă din cauza neglijenței fumătorilor 1,5 ha de vegetație uscată, de pe un câmp de pe care abia se recoltase grâul, din zona localității Stroiești, au ars ieri în jurul orei 13. Exista pericolul ca incendiul să ajungă la alte terenuri agricole și la niște baloți de paie, arșița și uscăciunea putând determina oricând propagarea focului. Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Suceava a localizat însă focul și l-a stins în timp util. Alte 2 ha de miriște aparținând unui localnic din Dornești au ars ieri între orele 15 și 16, când pompierii din Rădăuți, chemați să intervină, au înlăturat pericolul. Cel mai probabil, focul a pornit tot de la o țigară nestinsă aruncată aiurea. În apropierea miriștii sunt 4 case spre care focul s-ar fi îndreptat dacă intervenția nu s-ar fi desfășurat prompt. Încă 2,5 ha de miriște aparținând CL Rădăuți luat foc și au ars sâmbătă seară. Incendiul a fost anunțat la ora 20.59, iar o oră mai târziu pompierii îl stinseseră. Cauza, ca mai sus: neglijența unui fumător. Alte 2 ha de miriște arsă au necesitat intervenția militarilor Gărzii de Intervenție Siret. De data aceasta n-a mai fost vorba de neglijență, ci de un act voit. Proprietarul suprafeței a făcut ceea fac, în mod iresponsabil, mulți dintre cei din mediul rural. Adică a curățat locul dând foc vegetației uscate și a plecat de acolo fără să țină cont că în vecinătate se afla o locuință. Intervenții la o gospodărie din Dornești și la un depozit improvizat, de cauciucuri vechi, la Fălticeni Sâmbătă, la ora 13.45, pompierii Detașamentului Fălticeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din Forăști. Din cauza unui scurtcircuit au luat foc și s-au distrus acoperișul bucătăriei de vară și al adăpostului de animale pe o suprafață de aprox. 60 mp, aprox. 2 tone de furaje și 10 mp de tavan de lemn. Sunt în curs de stabilire cauzele unui incendiu produs la o stână dezafectată, aparținând unui localnic din Fălticeni. După ce au primit apelul prin 112, 3 autospeciale cu 15 militari au plecat la locul anunțat, unde focul și fumul înecăcios se întindeau pe aproximativ 150 mp. În stâna dezafectată fuseseră depozitate circa 250 cauciucuri uzate, vreo 6 mc lemn construcții și cam 3 mc cherestea, materiale care au alimentat masiv focul. Incendiul a fost stins până la ora 19.30, neexistând pericol de propagare, pentru că stâna se află în câmp, în afara municipiului Fălticeni. Asanarea pirotehnică a unui proiectil de 82 mm După ora 14,10, Detașamentul Suceava a intervenit cu o autospecială încadrată cu un maistru militar și un subofițer, geniști, în comuna Capu Câmpului. Aici fusese anunțată găsirea unui proiectil exploziv de calibrul 82 mm. Acesta a fost identificat, ridicat și transportat, situația de urgență fiind încheiată la ora 16.20.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: