În scurt timp

Platforma Diasil nu va mai putea depozita gunoiul Sucevei

> În curs de avizare sunt platforme din afara localităților urbane, iar procedurile de mediu vor fi grăbite pe motiv de forță majoră, susține șeful CJ, Cătălin Nechifor > „Nu putem să lăsăm lucrurile să scape de sub control și vom găsi orice altă soluție care să nu afecteze populația”, declară viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei > Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu a atras atenția că aplicarea soluției temporare de la Diasil Service nu trebuie să depășească câteva zile
 

Autoritățile județene și municipale sucevene sunt în căutarea unui teren care să permită depozitarea temporară a deșeurilor menajere, după ce rampa de la Botoșani a fost închisă, iar cea nouă, ecologică, de la Moara, ar putea fi gata abia în februarie 2014. Mai mult, Ministerul Mediului nu a dat niciun răspuns solicitărilor făcute de la nivel județean, în timp ce soluția de depozitare pe platforma de sortare din cartierul sucevean Ițcani a firmei Diasil Service este una neviabilă. „Nu s-a primit niciun răspuns de la Ministerul Mediului, de aceea am întreprins noi demersuri pentru a solicita clarificări și alte amplasamente pe care le avem în discuție. Spațiul de depozitare de la Diasil nu este suficient ca să ne rezolve această problemă pe care o avem cu gunoiul menajer. Aceasta întrucât nu este un depozit propriu-zis, fiind vorba doar despre o depozitare cu caracter temporar. Suntem în căutare de soluții pentru depozitarea cu caracter temporar, într-un spațiu adecvat, fiindcă cel aparținând Diasil este în oraș”, declară viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei. El nu vrea nici măcar să admită că lucrurile vor scăpa de sub control și că se va ajunge la situația în care resturile menajere nu vor putea fi duse nicăieri, rămânând aruncate printre blocuri. „Nu-mi pot imagina că vom ajunge într-o situație de genul acesta, pentru că nu putem lăsa lucrurile să scape de sub control. Vom găsi orice altă soluție care să nu afecteze populația, de maniera în care se întâmplă acum la Diasil”, a explicat Ovidiu Doroftei. Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, spune că sunt în curs de identificare spații de depozitare în afara localităților urbane. Este obligatoriu ca un amplasament nou să fie găsit în mai puțin de două săptămâni, întrucât platforma din Ițcani este neîncăpătoare și, pe deasupra, organismele de mediu interzic descărcarea gunoaielor aici pentru un interval de timp îndelungat. Nechifor susține că respectivele terenuri există, accentuând că legislația în vigoare permite depozitarea temporară, de la 6 luni până la 1 an, pe asemenea platforme, însă doar în condițiile autorizării de către autoritățile de mediu. „Acestea sunt în curs de avizare la Agenția pentru Protecția Mediului și Garda de Mediu, tocmai pentru a ne acoperi din punct de vedere legal, iar gunoiul să fie dus într-un spațiu neurban, care să nu afecteze populația din municipiu”, a reliefat șeful administrație județene, adăugând că procedurile de mediu pot fi grăbite pe motiv de forță majoră, având în vedere urgența cu care respectiva problemă trebuie rezolvată. Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu Suceava a atenționat că punctul de lucru din municipiul Suceava al Diasil Service deține autorizație de mediu pentru activitatea de tratare și eliminare a deșeurilor nepericuloase și recuperarea materialelor reciclabile sortate. Astfel, conform actului de autorizare, pe amplasament este permisă depozitarea temporară a deșeurilor menajere în vederea sortării, însă doar pentru un interval orar care nu depășește 24 de ore. „Comisariatul Regional Suceava, luând în considerare împrejurările deosebite care au condus la această situație – respectiv lipsa unei soluții de eliminare finală a deșeurilor menajere – și pentru a evita staționarea deșeurilor în punctele de colectare din municipiu, a atras atenția că aplicarea acestei soluții temporare nu trebuie să depășească câteva zile”, se specifică într-un comunicat semnat de comisarul-șef Diana Mihaela Gășpărel.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: