La revedere, la Câmpulung !

Numele Câmpulungului Moldovenesc a fost deseori rostit la Boian, deoarece aici fusese programat să-și dea proba de rezistență inițiativa adusă de Călin Brăteanu și de câmpulungeni în cadrul ,,Întrunirilor bucovinene”: Balul gospodarilor.
 

La început, lumea părea obosită, Anuța Rusu mi-a spus că nu-i de mirare, ai ei (,,Poienița” Poiana Stampei), după o zi lungă, de joc, în arșiță și în cizme, aveau hainele grele și picioare cu răni. Dar nu a durat mult, cântecele și dansurile s-au încins repede, formațiile s-au provocat una pe alta, artiștii ar fi stat toată noaptea și după însuflețirea cu care s-a cântat în autocar, la întoarcere, ,,cântece de pe la noi”, dar și ,,Treceți batalioane române Carpații…” și ,,Ștefan, Ștefan, Domn cel mare…”, și apoi, până târziu, în curtea Koralului, se poate spune că examenul s-a bucurat de un extraordinar succes. O reușită însă a fost și inițiativa cernăuțeană a unei parade a cămășii populare, organizată duminică în Piața Teatrului. Formații din întreaga regiune au desfășurat o lungă demonstrație, susținută artistic impecabil, a procesului prin care firul de in devine cămașă, sucevenilor revenindu-le rolul altei istorisiri, despre bucuria frumosului din viața noastră, despre veșmântul sărbătorilor, al bucuriilor petrecute împreună. În paradă, în încântător costum popular, a evoluat și Mașa, fiica de nici un an a Tatianei Tatarciuc, finuța lui Carmen Steiciuc, care nu se îndura să o lase din brațe, drăgălind-o, românește, cu un potop de cuvinte de răsfăț. Mai târziu, la Palatul Copiilor și Tineretului, participanți, alături de cernăuțeni, la un admirabil spectacol avându-i protagoniști pe Ducu Bertzi și Mihai Neniță, am întâlnit-o pe Veronica, nepoțica de opt luni a Mariei Toacă, și ea întâmpinată cu vorbe dulci, din dulcea limbă românească. Una cu părinți ucraineni, alta cu părinți români, știu ce limbă vor vorbi acasă, poate mai târziu și la școală, nu însă în ce limbă vor vorbi când, mari crescând, cu proprii copii, Mașa și Veronica vor face parte, asumat, din ziua de mâine a acestui oraș aparte. Să sperăm însă că va fi una a prieteniei, cum a prieteniei și prețuirii reciproce este și limba acestor ,,Întâlniri bucovinene”. Sunt multe întrebări care se nasc când se întâlnesc bucovinenii la Cernăuți. Unora le va răspunde viitorul, altora nu vom apuca noi să le cunoaștem răspunsul. Din toate aleg deocamdată zâmbetul cald al despărțirii și al reîntâlnirilor. La revedere, la Câmpulung! La revedere, Cernăuți!

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: