ISU Suceava, încă un pas spre cum ar trebui să fie

> Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a inaugurat ieri două obiective ce vor permite o pregătire cu adevărat profesională a personalului operativ al instituției > Baza de pregătire de la Siret este unică în România
În prezența prefectului Sucevei, Florin Sinescu, a președintelui Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a inspectorului-șef Marcian Colman, a generalului Eugen Șalar, șefii Poliției și Jandarmeriei Suceava, a fost inaugurată ieri noua sală de sport a ISU. Mică și cochetă, ea este dotată cu absolut tot ce este necesar menținerii formei fizice a pompierilor și personalului SMURD. Sala de sport de la sediul central al ISU Suceava există datorită Elisabetei Lipă, fosta supercanotoare română, născută la Siret, în prezent președinte al Federației Române de Canotaj și președinte al Clubului Sportiv Dinamo București.
 

De la 45 la 51 km/h, o viteză în plus la intervențiile ISU Col. Ion Burlui, inspectorul-șef al ISU Suceava, a prezentat reprezentanților autorităților locale și guvernamentale și presei sucevene parte din cele 10 autospeciale de intervenție în situații de urgență achiziționate prin Programul Operațional Regional (POR), autospeciale de stingere a incendiilor cu apă și spumă, autospeciale de cercetare în cazul accidentelor chimice, o autospecială pentru descarcerări grele și una complexă gen 3 în 1 – de intervenție, descarcerare și acordare a primului ajutor. „Noile achiziții înseamnă reînnoirea cu 24% a parcului auto pe autospecialele de stingere cu apă și spumă și cu 15% pe întreg parcul auto al Inspectoratului. Cu aceste mașini noi, viteza noastră de deplasare la intervenții s-a mărit de la 45 km/h la 51 km/h. Știu că pare puțin în teorie, mai ales pentru cei ce nu știu că secunda, în situații de urgență, este întotdeauna mai scurtă. În practică, 51 km/h – dat fiind că este vorba de o viteză medie pe drumuri de toate felurile din întreg județul – este perfect”, a declarat șeful ISU Suceava. Numărul de intervenții în 2012, cu mai mult de jumătate în plus față de 2011 Numărul intervențiilor ISU Suceava a crescut în primele luni ale acestui an cu mult față de perioada similară a anului trecut. S-a ajuns la Suceava, faptic și statistic, la o medie de circa 16 intervenții pe zi, fie că este vorba despre incendii, accidente auto cu descarcerare și intervenții medicale ale modului SMURD, fie că este vorba despre salvări de persoane și bunuri, animale, tot felul de alte situații ce intră în competența ISU. În prima jumătate a acestui an, pompierii și SMURD Suceava au răspuns unui număr de 3136 solicitări de intervenție. Drept este că dintre acestea 146 s-au terminat cu întoarcerea din drum a echipajelor, 73 au fost deplasări fără intervenție și 13 au fost alarme false, situații în care însă s-au cheltuit resurse. Au rămas însă peste 2900 de situații de urgență la care s-a muncit intens, oameni și mașini care uneori depășiseră de mult “vârsta de pensionare”. Dintre aceste situații, 1635 au fost cazuri asistate de SMURD, 306 – incendii, 240 – incendii de vegetație uscată, 429 fiind alte situații de urgență (misiuni pirotehnice, alunecări de teren, fenomene meteo periculoase, intervenții la inundații, avarii la utilități publice etc.), 197 acțiuni pentru protecția comunităților, alte circa 100 fiind intervenții speciale și de asistență a unor persoane. Cap la cap, intervențiile ISU au ajuns să fie, în prima jumătate din 2012, cu peste 55% mai multe decât cele din prima jumătate din 2011. Iar autospecialele achiziționate pe bani europeni înseamnă câștig de timp și eficiență mai mare, vitale în situații de urgență. Ca la francezi, dar pe bani mai puțini Tot ieri, ISU Suceava a inaugurat noua bază de pregătire pentru personalul operativ înființată în cadrul Gărzii de Intervenție de la Siret. Este o bază unică în România și una dintre cele 12 de acest fel din toată lumea, realizată după modelul Centrului de formare SDIS77 Seine en Marne din Franța; cu bani mult mai puțini însă. La prima vedere, nimic spectaculos. O gaură betonată în pământ, un container metalic ce ocupă spațiu puțin, un turn cam la fel cu cel de la sediul central din Suceava și o clădire, la prima vedere, parcă abia scăpată dintr-un incendiu. În realitate însă, aceste mijloacele și cele predate cu ajutorul lor de formatori personalului operativ din cadrul ISU Suceava vor ridica mult șansele militarilor în lupta din teren în situații de urgență. Prin formatori deja instruiți, personalul operator are șansa să-și perfecționeze cunoștințele și deprinderile de specialitate în antrenamente, pentru mărirea capacității de efort. Este vorba, în mare, despre tehnici de lucru și intervenții la incendii, tehnici de pătrundere în spații închise sau semiînchise, de salvări din puțuri, beciuri, salvări de la înălțime. Militari cu cască și mască de gaze, cu butelia de oxigen în spinare și-au probat capacitățile de efort și concentrare într-un modul ciudat și de speriat pentru un om claustrofob. Simulând o acțiune de salvare, profesionistul trebuie să pătrundă, târâș sau aburcându-se, într-un labirint ce urcă și coboară, duce spre stânga sau spre dreapta, în condițiile în care în jurul său bubuie o muzică dată la nivel maxim, se aud plânsete de copii, gemete de durere și chiar țipete. Mulți dintre militarii ISU cu experiență și-au descoperit în labirint o serie de probleme pe care însă au ocazia să le rezolve prin antrenamente. Un turn de instrucție având înălțimea unui bloc cu 4 etaje oferă militarilor ISU posibilități multiple de antrenament, pe toate cele 4 laturi. Aici vor avea loc cursurile de pregătire pentru salvări de la înălțime, dar și salvări din diferite medii, acțiuni în care se utilizează hamuri, corzi, cordițe, cârlige de siguranță, coborâri în opt. Din acest turn a oferit invitațiilor o mostră de coborâre chiar șeful ISU Suceava, destul de sprinten, alunecând în corzi, etaj cu etaj. „N-am vrut să mă dau în spectacol. Dar nu poți să ceri oamenilor să execute ceva dacă tu însuți nu știi ce înseamnă asta”, a motivat colonelul Ion Burlui scurta demonstrație. „Lectură” la 700 de grade Celsius Unicitatea bazei de pregătire de la Siret stă în special în existența unui „caisson” creat pentru „studierea” focului, a fumului, a diferitelor situații de incendiu cu care se confruntă pompierii în timpul intervențiilor. Este practic un container cu uși și ferestre, înăuntrul căruia se pornește un incendiu ce se dezvoltă în diferite faze, tot mai periculoase și mai „fierbinți”, situații pe care pompierii învață să le recunoască și să le gestioneze pe viu, după ce le-au studiat din cărți. De la formatori. Un grup de militari cu experiență deja, dar și doi cursanți, au făcut, sub ochii presei, o demonstrație a ceea ce înseamnă în limbaj de specialitate „lectura locului” și „lectura fumului”. Înainte de a intra în cușca fierbinte, ei au fost instruiți vizavi de ceea ce-i așteaptă, de ce trebuie să facă înăuntru și ce nu. Vai de cel ce simte o mâncărime, îi vine să se scarpine sau simte pișcături pe sub costumul de protecție! Înseamnă că pe undeva pielea este expusă și aceasta nu este deloc o situație de dorit, cât timp „lectura” din „caisson” se desfășoară la temperaturi ce ating, la sursă, temperaturi de 700 de grade. Răsuflând prin măștile de oxigen precum Darth Vader din „Războiul Stelelor”, membrii grupei au intrat în „iad” lăsând invitaților să vadă, o dată cu ei, cum un focușor „nevinovat” se hrănește și crește până la 500 de grade, apare în limbi furișe pe tavan (fenomenul flashover), cum se zvârcolește și se rotește spornic și consistent, tot aproape de tavan (adică e de tip rollover) și cum brusc, pe la 700 de grade, incinta în care focul și fumul – ce poate avea la rându-i diferite mirosuri, culori și pulsații – și-au făcut de cap devine locul unui incendiu generalizat ce se poate stinge, dacă știi cum, cu doar două jeturi puternice de apă. La ieșire, nimeni din grup nu scoate imediat mănușile de protecție și nu atinge cu mâna goală casca celui de alături, pentru că poate rămâne cu o bucată de carne friptă pe ea. Urmează în primul rând hidratarea, un răgaz pentru odihnă și apoi concluziile. Concluziile lecției: „A fost o experiență plăcută”, a spus unul dintre cursanții abia ieșiți din „caisson”. Cât de plăcută, doar cei care i-au fost alături la 150, 300, 500, 650 de grade pot depune mărturie. Utilă însă, cu siguranță, pentru că, mâine sau poimâine, situația de antrenament ar putea fi una reală și va trebui gestionată cu cât mai puține pierderi de valori materiale și vieți omenești. După omologarea Bazei de pregătire de la Siret, aici se vor putea antrena militari ISU de la toate structurile din țară.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: