Intelectuali fără moralitate

Un om vine din Canada și tipărește în România cărți cu nemiluita. Își povestește viața cu urcușuri și coborâșuri, a fost refugiat în Austria, unde nu i s-au recunoscut studiile.
 

A muncit pe brânci și apoi s-a ridicat. Apoi a ajuns în Canada. Bine. Bine. Omul adoră Bucovina, militează pentru Roșia Montana. E un om bun, ești tentat să spui. Acum are o situație materială de înaltă clasă și de pe această poziție își mai permite câte o vorbă aspră la adresa guvernanților. Doar e liber, nu stă sub presiunea facturilor, iar ziarele din Canada suportă orice. Chiar și siluirea limbii române. Ei, la urma urmei, nu contează inadvertențele, important e mesajul. Tu îi ceri apoi ajutorul, unul mic pentru un om care are puterea banului. Dar omul (e chiar om?) o dă din dreapta în stânga și îți oferă sfaturi. Tu știi că sfaturile sunt pe toate drumurile și oricum ai nevoie de sprijin concret. Apoi ți se face greață și te întrebi pentru ce mai trăiesc unii câte 80 de ani? Doar pentru a-și rotunji conturile? Doar pentru a umple bibliotecile cu maculatură, bună de aruncat în văpaia focului? Decât să arunce banii pe lucrări inutile, de ce nu investesc în vreo casă de bătrâni? Vrem o lume mai bună! Așa ceva nu se creează cu sfaturi… Lumea e plină de oameni docți care scriu cărți. Acestea putrezesc apoi pe rafturi, necitite de nimeni. Iar autorii plătesc din greu pentru tipărirea cărților. Mai bine ar da de mâncare unui om flămând, mai bine ar îmbrăca un copil amărât. Care este finalitatea cărților dacă nu o lume frumoasă? Lumea se prăbușește sub povara intelectualilor fără moralitate. Ei scriu cuvinte mari, dar nu ar întinde o mână de ajutor pentru nimeni. Deoparte minciuna și trufia, tipărite în cărți, în alta… mizeria și sărăcia. Suntem sătui de scriitori pentru teatrul lumii, după cortină este multă amărăciune.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: