Primarul Lungu, îngrijorat că, la noua centrală de termoficare a Sucevei, „lucrurile nu s-au mișcat”

> „Vom intra în Consiliul Local, iar în măsura în care cei de la Adrem Invest nu se încadrează în grafic, vom lua o decizie”, a explicat edilul-șef
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, și-a manifestat îngrijorarea față de faptul că Adrem Invest București derulează cu mare dificultate demersurile de amenajare a noii centrale în cogenerare de înaltă eficiență care va fi ridicată în preajma Termica. Lungu spune că a trimis o nouă scrisoare oficială conducerii companiei, așteptând un răspuns edificator de la aceasta. „Am trimis din nou o scrisoare oficială și așteptăm să primim un răspuns. În ultima scrisoare, cea din luna mai, aceștia s-au angajat că vor face, totuși, investiția. Nu ascund faptul că sunt îngrijorat, pentru că, până acum, lucrurile nu s-au mișcat. Vom aștepta acest răspuns oficial și vom avea și o dezbatere în noul Consiliu Local, să vedem ce este de făcut”, a spus Lungu.
 

Termica Suceava

Șeful municipalității afirmă că în cazul în care Adrem Invest nu respectă graficul asumat deliberativul municipal va trebui să ia o decizie în ceea ce privește contractul în cauză. De asemenea, arată Lungu, va fi studiată și propunerea președintelui ales al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, aceea de înființare a unui operator unic de termoficare. „În cazul în care (Adrem, n.n.) renunță avem alte variante. Ca principiu, îmbrățișez ideea lansată de domnul Nechifor, aceea de a intra în acest parteneriat pentru operatorul județean. Însă, până atunci, vom intra în Consiliul Local, iar în măsura în care cei de la Adrem Invest nu se încadrează în grafic, vom lua o decizie”, a explicat edilul-șef. Ion Lungu a ținut să îi asigure pe suceveni că, în iarna care vine vor avea atât apă caldă, cât și căldură. Astfel, în vederea constituirii stocurilor de combustibili de la Termica, Primăria Suceava intenționează să contracteze un credit de 15 milioane de lei. Firma bucureșteană Adrem Invest a cerut Primăriei Suceava decalarea termenelor de începere, execuție și finalizare a investițiilor la noua centrală în cogenerare de înaltă eficiență care urmează să funcționeze în Lunca Sucevei. Solicitarea a fost supusă aprobării Consiliului Local Suceava în ședința din luna aprilie, solicitarea fiind justificată prin noi reglementări legale, care au impus modificarea proiectului tehnic. Astfel, lucrările de construcții pe amplasament ar urma să demareze în cursul lunii acesteia, cele de montaj în noiembrie, finalizarea probelor tehnice și începerea furnizării energiei termice fiind prevăzute pentru august 2013.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: