Medicii și farmaciștii nu sunt încă pregătiți tehnic pentru rețetele electronice

Rețetele electronice vor intra în vigoare abia de la 1 iulie 2012, nu de la 1 iunie, cum se preconizase inițial, acum nefiind întrunite toate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cabinetele medicilor prescriptori și farmaciile. Dar, de la 1 iulie, „toate farmaciile vor fi obligate să aibă posibilitatea tehnică de a putea prelua și rețetele electronice”, precizează Casa de Asigurări de Sănătate Suceava. Secretarul Colegiului Medicilor Suceava și al Asociației Medicilor Generaliști, dr. Irina Badrajan, ne-a declarat ieri că sunt vreo 4 motive pentru care rețetele electronice nu pot fi puse în practică de către medici: „În primul rând, nu s-a făcut modificarea Contractului cadru (CO-CA) pentru introducerea rețetelor electronice (E-RP), nu au fost finalizate normele referitoare la aceste rețete, nu s-a realizat încă forma finală a softului necesar pentru introducerea acestor rețete. Unii medici colegi au rămas doar cu SIUI, alții au achiziționat un soft de cabinet, care are și interfață de SIUI, dar oferă și facilități pentru introducerea rețetei electronice. Ultimul motiv pentru care nu se pot introduce încă rețetele electronice este că există motive serioase cu coplata, care și ea trebuie prevăzută în Contractul cadru”, spune dr. Irina Badrajan.
 

medicul de familie IRINA BADRAJAN

Medicul afirma că introducerea acestor rețete electronice înseamnă cheltuieli consistente, în plus, pentru medicii prescriptori de rețete. „Asta presupune ca medicul să aibă softul de cabinet, pentru care plătește lunar taxă de service, și un alt tip de imprimantă, de preferință cu laser, nu cu cerneală, care costă și ea câteva milioane. E o cheltuială foarte mare cu softul de cabinet – internetul, imprimanta cu laser, fiindcă la cea cu cerneală cartușul trebuie încărcat des, dar se și uzează foarte repede, hârtia, care nu este puțină”. Potrivit reprezentanților Casei de Asigurări de Sănătate, de la 1 iulie, când se va introduce noua formă de prescriere, și până la sfârșitul anului va fi o perioadă de acomodare cu aceasta, timp în care prescrierea ,,clasică”, pe formular tipizat, va coexista cu cea electronică. „Mai precis, dacă medicul prescriptor este conectat la internet, atunci va avea posibilitatea să prescrie electronic iar, dacă din varii motive, în acel moment nu are conexiune de internet în cabinet sau face prescrierea la domiciliul pacientului, atunci va folosi formularul clasic, cel tipizat, respectând legislația în vigoare privind modul de prescriere. Începând cu data de 1 ianuarie 2013 se va renunța la prescrierea ,,clasică” pe hârtie și se va trece la prescrierea electronică ,,on-line” și ,,off-line” (cu printare efectuată pe hârtie obișnuită de către medicul prescriptor)”, a mai precizat CAS Suceava. Nici farmaciile nu sunt încă pregătite să primească de la medici rețetele electronice, fiindcă nu au reușit să-și procure cititoarele de coduri de bare. „Șefa mea l-a comandat, dar încă nu a venit”, ne-a spus o farmacistă din municipiul Suceava. Fiecare farmacie aflată în contract cu CAS Suceava trebuie să-și cumpere un astfel de cititor, care costă cam 160 de euro. Introducerea rețetelor electronice nu trebuie să sperie însă pacienții, atrage atenția dr. Irina Badrajan: „Pacienții nu trebuie să intre în panică și să creadă că prin aceste rețete se va îngrădi eliberarea medicamentelor compensate și gratuite. Ei vor primi rețeta sub o altă formă, nu vor avea probleme în plus”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI