La hramul „Sfintei Treimi” din Poiana Udeștilor

 

Biserica „Sfânta Treime” din Poiana, comuna Udești, păstorită de părintele Adrian Barchier, își așteaptă credincioșii și în acest an, luni, 4 iunie a.c., de hramul acestui sfânt locaș de cult. „În acest an, cei care vor fi prezenți la oficierea Sfintei Liturghii, alături de un sobor ales de șapte preoți, se vor putea închina la racla cu părticele din moaștele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir și al Sfântului Spiridon al Trimitundei, aduse prin amabilitatea pr. Petru Irimescu, parohul Bisericii «Sf. Apostoli Petru și Pavel» Rădășeni” ne-a informat pr. paroh Adrian Barchier.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: