Un gest din inimă pentru familii uitate de timp și de administrația locală din Vulturești

 

Este greu de imaginat că în secolul dezvoltării mai există familii care sunt nevoite să trăiască la propriu pe întuneric, care sunt nevoite să facă mâncare de pe o zi pe alta de frica faptului că până mâine se strică, deoarece nu pot folosi frigiderul, iar copiii învață la lumina lumânării, fără a mai fi vorba de posibilitatea să urmărească desenele animate despre care toți colegii lor de la școală vorbesc ori să vadă filmul preferat. Din păcate, toate acestea se întâmplă la doar câțiva zeci de kilometri distanță de municipiul reședință de județ, în comuna Vulturești, zonă rurală în care actuala administrație județeană proclamă introducerea ABC-ului civilizației. În periplul prin județ, echipa UNPR Suceava, lansată în lupta electorală pentru alegerea deliberativului județean, și-a găsit timp să poposească și în mijlocul alegătorilor din Vulturești, unde liderul Uniunii Naționale pentru Progresul României Suceava, Cătălina Vartic, de altfel și candidatul formațiunii politice la fotoliul de conducere al CJ Suceava, a aflat despre existența celor 8 familii care, dacă vă vine să credeți, de aproape 20 de ani, trăiesc pe întuneric, uitate de timp și de autoritățile locale. „Ducem o viață foarte grea, am putea spune că uneori este un coșmar, și ne-am gândit de multe ori să închidem tot și să ne luăm lumea în cap. Am apelat de nenumărate ori la primar, care tot ne-a promis că de mâine se tot apucă de treabă, iar lucrurile au rămas la fel. De multe ori mă întreabă prietenii dacă am văzut știrile și ce s-a mai întâmplat, iar eu mint că da, dar televizorul stă și ruginește în casă, că nu are cu ce funcționa. Vara punem fierul de călcat pe aragaz iar iarna pe plita sobei să se încălzească și să le călcăm hăinuțele la copii să meargă la școală; imaginați-vă și dumneavoastră cum e” ne-au declarat oamenii. Liderul UNPR Suceava, Cătălina Vartic, nu a putut rămâne indiferentă la povestea acestor familii, încercând alături de Alexandru Vieru, candidatul aceleiași formațiuni politice pentru primăria comunei, toate metodele posibile pentru a le veni în ajutor, un gest care să fie făcut din inimă pentru alte inimi. Până la urmă, soluția salvatoare pentru a se face un prim pas și cel mai important în rezolvarea situației existente a venit din partea unui suflet binevoitor care a răspuns pozitiv la rugămințile candidatului UNPR la conducerea CJ Suceava. „Prima dată când am auzit despre această situație nu mi-a venit să cred că poate fi așa ceva. Apoi am spus că trebuie neapărat să găsim o soluție să-i ajutăm pe acești oameni și am găsit o persoană, căreia țin să-i mulțumesc pentru gestul făcut, Gheorghe Leonte, care a donat acești stâlpi, și firmei din Botoșani, care a oferit transportul lor în mod gratuit. Este un prim pas aducerea stâlpilor, dar foarte important, deoarece în cel mai scurt timp cei de la E.ON Electrica vor putea trage și cablurile necesare pentru ca și aceste familii să poată trăi în normalitate” ne-a declarat Cătălina Vartic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: