Liderii naționali ai USL s-au întâlnit la Suceava cu ÎPS Pimen

Liderii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin, au avut sâmbătă după-amiaza și o întâlnire privată cu ÎPS Pimen Suceveanul, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ei închinându-se și la moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
 

Cei trei lideri naționali ai USL au făcut o oprire specială la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, pentru a se întâlni cu ÎPS Pimen, presa neavând acces la acest eveniment. Președintele Oganizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Ioan Nechifor, a declarat după finalizarea vizitei la Suceava că liderii USL au fost la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” și s-au rugat pentru poporul român. La rândul său, premierul Victor Ponta, președintele PSD, a declarat imediat după terminarea mitingului din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava că liderii USL au fost și la o întâlnire cu ÎPS Pimen Suceveanul. „Am făcut o vizită la ÎPS Pimen. Am avut o discuție privată și am primit binecuvântarea”, a mai spus Victor Ponta, care a evitat să precizeze subiectul discuției avute cu înaltul prelat. Întrebat de ziariști dacă s-au spovedit cu această ocazie, premierul a infirmat ipoteza. „Nu a fost cazul. Avem ceva păcate, dar nu grave”, a replicat în încheiere premierul Victor Ponta.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI