Stela Acatrinei:

„Nu sunt adeptul schimbării de dragul schimbării”

Stela Acatrinei, candidatul PRM la funcția de președinte al Consiliul Județean, evidențiază că actualele autorități PDL vorbesc cu foarte mult patos despre traseismul politic, în timp ce tocmai acestea sunt autoarele celor mai mari presiuni asupra primarilor cu altă opțiune politică.
 

„Foarte mulți primari care au fost două-trei mandate la PSD sau PNL au fost efectiv amenințați că nu vor mai primi bani la echilibrare, cu scosul rudelor din serviciu, cu DNA sau cu altele, iar pe unii aceste presiuni i-au determinat să treacă la PDL”, subliniază fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, adăugând că eliberați din funcții au fost șefii și alți lucrători ai instituțiilor publice care au refuzat să pactizeze cu PDL. Stela Acatrinei arată că, în România, drepturile și libertățile cetățenilor sunt garantate de Constituție, inclusiv cel la opinie politică, arătând că, „dacă se tolerează asemenea presiuni, înseamnă că nu mai trăim într-un stat democratic”. Competitorul PRM la fotoliul de conducător al județului susține că nu este adeptul schimbării de dragul schimbării, promovând principiul omului potrivit la locul potrivit. „În 2012, după alegerile locale și cele parlamentare, se va termina cu aceste presiuni. Nu susținem înlocuirea din funcții a șefilor de o anumită culoare, însă aceștia trebuie să fie capabili să-și facă treaba, și nu să se ocupe de politică. Aceasta pentru că lucrătorii instituțiilor sunt plătiți din bani publici doar pentru a-și îndeplini atribuțiile stabilite prin lege. Nu am fost niciodată adeptul schimbării de dragul schimbării, ci al punerii pe post a omului competent, a omului potrivit la locul potrivit”, subliniază candidatul PRM la funcția de șef al administrației județene sucevene. Acatrinei este de părere că sucevenii vor să știe doar care sunt proiectele candidaților, săturându-se de mărețele realizări cu care se împăunează actualii edili. „Dacă avem puțină decență, ar trebui să vorbim doar despre ceea ce îi interesează pe locuitorii județului Suceava și să nu batem câmpii, deoarece lumea așteaptă lucruri concrete, cu termene de realizare”, a conchis Stela Acatrinei, ex-vicepreședinte PRM al Consiliului Județean în perioada 2004-2008.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: