Grigore Ilisei între clipă și durată

Când, prin anii ’70 aplaudam debutul tânărului Grigore Ilisei, căruia îi admiram îndrăzneala din Năvod pentru scrumbii albastre, nu-mi imaginam devenirea și imboldul de a rostui gospodărește o operă.

 

Dăruit deopotrivă clipei dar și duratei, scriitorul s-a definit în ipostaze creative din cele mai diverse printr-o vocație scriitoricească multiformă și în plus, printr-o prezență activă în viața Cetății. Veșnic între linii, el poartă pecetea spațiului geografic și spiritual fălticenean pe care-l racordează discret coparticipativ la Moldova și-n special la dulcele târg al Ieșilor. Între linii și nu în linie, practică înotul „de-a dreptul în picioare”, verticalitatea pe care-o iubește permițându-i mersul printre linii spre baștina luminii în care revine cu o permanență de spirit ce dovedește apetență pentru cotidian. Legat matricial de arealul fălticenean și de țara vieții moldave, străbate cu gândul și inima înaintașii în ale scrisului, îndemnându-și telegarii și de Sfântul Ilie, și de ziua patriarhului artei Ion Irimescu, și la evenimente aniversare, și la cele comemorative, celebrând, ghid pentru unii, moderator pentru alții. Domnul Grigore Ilisei funcționează ca un reper al mitologiei locale. De când? De peste 40 de ani. Când la Primărie, când la Muzeul Irimescu, când la Colegiul Nicu Gane, când la lansări de carte sau vernisaje expoziționale, pretutindeni în viața Cetății, în bogăția zăcămintelor de spiritualitate locală, editând Grădina liniștii în memoria profesorului său, Aurel George Stino, realizând filmul documentar despre urbe, stând la taclale cu Paul Miron în Fălticeni, mon amour, stabilind aceeași tensiune cu Ștefan Gorovei în micromonografia orașului, însoțindu-l pe regretatul nostru magistru, profesor doctor docent Constantin Ciopraga sau înconjurându-se în târgul-oază cu oaspeți aleși ca Al. Hussar, Dan Hatmanu, George Macarie, Valentin Ciucă, Liviu Leonte, Constantin Coroiu, pășind cu evlavie în Măliniul lui Nicolae Labiș la Festivalul de poezie. Fălticeni, un mit al reîntoarcerii sub semnul mărturiei sadoveniene „la Fălticeni am băut apa sufletului românesc” și a propriei mărturisiri: „…școala, cu aspectul ei de ctitorie voievodală între casele cu un cat, era dintotdeauna acolo, pe strada Sucevei, ca un element de stabilitate și perenitate”. Pe urmele de „dulce călcătură”, cu rodnicie și spor în biobibliografie, anul 2012 îi înnumără 26 de cărți. E mult? E puțin? Este grăitoare traiectoria din spre dincolo de linii. Grigore Ilisei nu se mulțumește cu notația reportericească. Aici sunt ființe și locuri arhetipale. Reperele unei mitologii fălticenene. Pisanii de azi și de demult: casa Sadoveanului, casele Lovineștilor, cetatea Șezătorii, muzeul Vasile Ciurea și, mai nou, Muzeul Apelor, Galeria Oamenilor de Seamă și nemaipomenita Colecție de Artă Ion Irimescu. Încărcătură spirituală și încărcătură emoțională. O comoară. Un sipet fermecat. O extraordinară saga, un teritoriu pentru 1001 de nopți și tot atâtea zile în care, cu autoritatea-i bine cunoscută, Grigore Ilisei se autoimplică. Cum? Sub forma unei conversații prietenești, cu eleganța și înțelepciunea rostirii, respirând necesitatea de a ști, de a sfătui și de a informa modest și simplu. Cu naturalețe, logodind clipa și durata cu robustețe morală și inteligență, cu naturalețe și firesc. Și aici, acasă, configurează efigii, scanează portrete, realizând emoția participativă cu vivacitatea spiritului. Multiplanic. Care este locul scriitorului în Cetate? După luptător? Alături? În linie? Nu. Între linii? Da. Spre Fălticeni, țara de suflet, cuibul visurilor și casa amintirii. Spre Iași, cea de-a doua iubire, locul împlinirilor, Terra mirabilis. Spre alte zări? Spre lume? Cu bucuria reîntoarcerii în anotimpurile sufletului. Cu deschidere către toate zonele culturii. Din spațiul fertilizant, creativ, cu o mitologie particularizantă, sintagma respectatului nostru magistru. Partizan al echilibrului este și Grigore Ilisei, cu același aer de noblețe spirituală prezent în orizontul spațial matricial, cu privirea din, în, înspre prezent. Cu timpul ca dimensiune a reîntineririi, privind echidistant malaxorul timpului. Omul și cetățeanul, scriitorul, publicistul, autorul de proză scurtă și romane, de note de călătorie, interviuri, tablete, reportaje, micro-monografii documentate din viața celebrului târg, căutător în atelierele pictorilor pentru a realiza albume de artă, autor de exegeze de artă plastică, de filme documentare și filme de televiziune, jurnalist de presă, radio, televiziune, redactor de carte – iată fațetele dăruirii Manifestări de înaltă culturalitate. Reporterul. Călătorul. L-am însoțit mai în toate zonele vizitate și am devenit mai bogată. Pentru că știe să dăruie, să informeze având știința dozării detaliului. Instruiește fără a obosi. Este un Cicerone care de la vest tot mai la vest coboară în sine definindu-și personalitatea. Grigore Ilisei este o puternică voce narativă. Chiar și în notele de călătorie sau în interviuri, textele glisează în povestire. Începuturile literare se constituie ca exerciții pe clapele genului scurt. În timp, schelăria narativă și galeria de siluete pregătesc armătura epică a romanului. Aroma cuvântului, aparent de descendență sadoveniană, adaugă muzicalității plasticitatea jocurilor subtile ale luminii. Remarcabil povestitor cu har epic, nu se va înscrie între optzeciști având o „scriitură modernă” (Dan Mănucă), „voluptatea povestitorului” (Ion Holban) și vocația modernității „un ochi format pentru mișcările interioare” (Liviu Leonte). Ambiția de a se realiza în romanul ciclic – Palimpseste regăsite (din care au apărut două romane – Pasaj de rațe sălbatice și Între linii) este o reușită modernă chiar prin tehnica palimpsestului, dar și a contrapunctului în raportul autor-narator, estetic-etic, ordine-dezordine. Ilisei regândește narativitatea, este stăpân pe tehnica compoziției și realizează o galerie de personaje viabile. Cel mai drag rămâne Draga Neagoe, o enigmatică Adelă ibrăileniană cu grația adolescentină a parfumului vârstei și acea expresivitate iliseiană de care vorbește Constantin Blanaru. Cu o traiectorie deosebit de personală, autorul are de împlinit palimpsestul și alte proiecte care-l mențin activ în viața scriitoricească. Deocamdată, Între linii este cartea de cursă lungă. În carcasa epică cuvintele pulsează energic, chiar dacă nu este posibilă comunicarea profundă între protagoniști. O ars combinatoria și o pătrundere psihologică în caruselul îndoielilor și în absurdul existențial. Harnic și darnic, pomătul s-a adunat din belșug constituindu-se ca o permanență pe orizontala fălticeneană și pe verticala spiritualității moldave.