În procesul „Șpagă la Vama Siret”

Martorul cheie „Mădălin Ionescu” nu ajută cu nimic la aflarea adevărului

> Acesta, a cărui prezență în sală a fost protejată prin intermediul unei videoconferințe blurate, a spus că-și menține declarațiile din timpul urmăririi penale, dar că nu-și mai amintește exact cine cui dădea mită (a trecut atâta vreme), că el, trimis la Vama Siret de superiori, nu avea cunoștință despre sistemul organizat al luării de mită și că ar fi primit bani de la vameși și de la unii polițiști. Atât!
 

Un nou termen, ieri, la Curtea de Apel Suceava, în procesul intentat de statul român, prin DNA, celor 66 de polițiști de frontieră și vameși reuniți în ceea ce s-a denumit generic Dosarul „Șpagă la Vama Siret”. Două personaje neimportante recunosc că n-au făcut nimic După ce, la înfățișări anterioare, 5 dintre inculpați și-au recunoscut vina, așa cum rezultă din actul de sesizare a instanței și așteaptă pronunțarea unei sentințe cu o treime mai mică decât în mod normal (potrivit prevederilor art. 320, ind. 1, C. proc. pen.) – agent principal Florin Constantin Matei (26 de ani), din municipiul Suceava, agent Adrian Ionuț Grosu (25 de ani), din municipiul Suceava, agent-șef principal Sorin Doru Strugar (43 de ani), din municipiul Suceava, agent-șef adjunct Vasile Secrier (35 de ani), din municipiul Rădăuți, și Lucian Ștefan Pintilii (33 de ani), din Fălticeni – la termenul de ieri, și Dorel-Vasile Chirilă, personaj cu totul și cu totul neimportant în dosar (sau poate important, în măsura în care a „dat pe goarnă” tot ce știa sau ce… nu știa?), atâta vreme cât nu a fost niciodată arestat, a spus că recunoaște tot, așa cum au arătat, în rechizitoriu, procurorii. Tot ieri, Mihai Doru Tocilă, și el din lotul celor care n-au făcut cunoștință cu arestul, a recunoscut parțial faptele de care este incriminat, spunând, simplu, că ar fi luat o dată 100 lei, de la agent-șef Sorin Strugaru, iar a doua oară – 150 lei. Pentru femeia de serviciu… Dar nu știa că provin din mită (probabil, n.n., ar fi trebuit să facă facultatea de „Mită”, pentru ca să-și dea seama!…). Altă mită, a treia, în viziunea inculpatului nu este mită, ci numai o datorie remisă de cineva… Reamintim că, în afară de lotul de 66 de arestați la începutul lunii februarie 2011 (polițiști de frontieră, printre care și șeful lor suprem din PTF Siret, cms.-șef Aurel Anea, și 4 vameși), au mai fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Buliga Virgil Florin, Căpățînă Daniela, Gîză Ionel Marinel, Hrițuc Vasile, Iuga Adrian, Macovei Florin Dan, Mandiuc Alina Olivia, Neamțu Mihaela, Păvăloaia Florin, Radu Iulian, Secrier Vasile, Simota-Percec Vasile-Cristinel, Sumanariu Sorin, Timoci Loghin Daniel, Ungureanu George-Bogdan, agenți de poliție de frontieră, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată și constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat”, se arată într-un comunicat al DNA, structura centrală. Martorul cheie, cheie și nu prea La termenul de ieri, niciun alt inculpat nu a mai dorit să-și recunoască implicarea penală. Judecătoarea de caz, care le-a dat, anterior, tuturor, un ultimatum, hotărând că mai pot da declarații în acest sens doar până la următoarea ședință, care urma a se ține pe 26 aprilie (când a demarat, iată, și cercetarea judecătorească), s-a mai contrat cu avocații, într-o sală de ședință arhiplină de inculpări, nervi și transpirație. Cel mai important moment, însă, a fost prezența la proces a principalului acuzator al celor 66, ofițerul sub acoperire „Mădălin Ionescu”, cel care, reamintim, a fost infiltrat de structurile centrale ale DNA la Vama Siret, în vederea recoltării de probe incriminatoare. El a venit la Suceava și a primit întrebări într-un soi de videoconferință, cu el în altă cameră, având imaginea și vocea blurate. Într-un articol anterior scriam că va fi interesant cum se va face audierea acestui martor cheie, pe care toți inculpații îl cunosc (mai puțin în ceea ce privește adevărata identitate), dar restul publicului ce va fi prezent în sală – nu. Mai mulți avocați au cerut, la termenul de ieri, prezența fizică-fizică în sală a martorului, pentru că nimeni nu știa dacă vorbește „din pungă”, de la Suceava, sau de la București. Chestiune pertinentă, dar respinsă de judecătoarea de caz. Ce a spus martorul „Mădălin Ionescu”, prin boxe, cu vocea și fața distorsionate de calculator? Că nu-și mai amintește exact cine cui dădea mită (a trecut atâta vreme), că el, trimis la Vama Siret de superiori, nu avea cunoștință despre sistemul organizat al luării de mită, și că ar fi primit bani de la vameși și de la unii polițiști. Atât. Martorul și-a menținut, în rest, declarațiile date la urmărirea penală. Unul dintre avocați l-a acuzat, în aceste condiții, în instanță, de instigare la luare de mită. 3.643.513 lei – mită nedovedită încă Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011, 62 de polițiști de frontieră de la PTF Siret au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, suma totală de 3.643.513 lei și alte bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le permite introducerea în România a unor bunuri (în general țigări din Ucraina) peste limita legală admisă. Cei patru vameși din lotul Siret i-ar fi dat cms.-șef Aurel Anea, care conducea PTF Siret, diverse sume de bani, totalizând 23.913 lei, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și urmărirea respectării legii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: