Că tot e anul Caragiale – un sutar de anișori de la trecerea în repausare a genialului pișicher… Că… Caragiale – pururea în verva-i nestăpânită, indiferent de trecerea și petrecerea anilor – e bine de citit, de privit, de sărbătorit nu musai doar pe la soroace aniversare, e altă gâscă-n altă paporniță.
Eu viu azi și vă propun – luați asta și ca discret și deghizat omagiu – un text de toată isprava, comis cu îndestulător fler și ghidușă intelighenție – de-un june om de toc și condeie, echipat frumușel, printre înzestrare și talent, cu tot ceea ce-i trebuie unui om care scrie. Simț bun, cultură cu carul, dragoste de frumos. Și cu asta am spus (mai) totul: Lăcrămioara Andrei de la, faimosul deja, CN Eminescu (ex-ilustrul Pedagogic de anțărț). Să luăm amiinteee! Șii… În goana asta rutinieră și tălâmbă, puțintică rrăbdare! (d.b.) Domnului Caragiale L-am întâlnit pe Domnul Caragiale la Bibliotecă. Era sobru și mă privea dintr-un tablou așezat pe un perete. Purta o pălărie cu boruri mari care îi acoperea o parte din fruntea lată, iar mustața i se vedea în toată splendoarea ei. Coborî. Galant își scoase pălăria și cu o mică plecăciune îmi făcu semn să mă apropii. Ridică mâna și se îndreptă spre raftul cu cărți. Pe raft stăteau ca la paradă, aliniate, cărțile sale. Luă, cu sfială, o carte la întâmplare și o lăsă să se deschidă ca o floare. Pe copertă scria cu litere argintii Opere de I.L. Caragiale. Din filele cărții au început să se desprindă personajele… L-am invitat pe Aleea scriitorilor români. Domnul Caragiale își făcuse, discret, loc printre cărți… Din filele cărții au început să se desprindă personajele. În fața mea apăru frumoasa Zoe, coana Joițica pentru cei apropiați. Disperată, își ștergea lacrimile cu o batistă desfăcută ce avea într-un colț cusută litera Ș. Ștefan Tipătescu, bărbatul acela galant, conul Fănică pentru prieteni, și coana Joițica s-au întâlnit pe Aleea scriitorilor. Conul Fănică, cunoscut pentru răvașele sale, iar Coana Joițica, femeia care le pierdea atunci când nu era atentă, au ieșit la plimbare, iar în urma lor, pe un căluț de lemn, sărea D-l Goe, un băiat alintat și cu multe pretenții. Dlui Goe îi plăcea să se plimbe cu trenul la București, însoțit de mam’mare, mamițica și tanti Mița. Plin de fițe se îmbrăca în „mariner, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: le Formidable, și sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că așa țin bărbații beletu’”. Conul Fănică îi oferi lui Zoe brațul și împreună se îndreptară spre cafeneaua din colț. La o masă retrasă, conul Fănică îi zări pe cei doi amici, Farfuridi și Brânzovenescu. Cei doi împărțeau o bucată de brânză întinsă pe o farfurie, iar căldura mare de afară îi făcu să bea cu nesaț din halba trădării. Ștefan Tipătescu îi salută discret, căutând cu privirea un loc liber la terasă. Zoe o luă înainte, fluturând umbrela din dantelă, iar conul Fănică o urmă la masa cu vederea spre Strada cu stejari. Aici îl zăriră pe bunul lor amic, prezidentul Comitetului permanent cu funcție în alte comitete și comisii, dl Zaharia Trahanache. Cu puțină răbdare, se împăcase cu gândul că o scrisoare pierdută i-a schimbat viața, iar astăzi se plimbă singur pe alee. Se oprea uneori la capătul străzii și vorbea cu Ghiță Pristanda. Pristanda era în exercițiul funcțiunii și număra de zor arborii cu frunze zimțate. Uneori greșea și o lua de la capăt; și îi numără și astăzi, dacă nu a ieșit la pensie, cumva… La capătul străzii își făcu apariția autorul personajelor perindate prin fața cititorilor mei. Era Domnul Caragiale. Râdea în hohote… Râsul acela se aude și azi în bibliotecă. Știam că nu se va supăra… Alerg la raftul cu cărți. Acestea stau aliniate și așteaptă cititorii. Tabloul acela rămâne nemișcat în urma mea. Era făurit parcă din cuvinte și culoare…
Comentarii