Cum devine Corina Martin celebră

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu a declarat ieri, în plenul Camerei Deputaților, că declarațiile recente ale președintei Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, referitoare la numărul turiștilor prezenți în Bucovina cu ocazia sărbătorilor pascale și a desfășurării programului național „Paște în Bucovina” au stârnit stupoare în rândul multor cetățeni ai Sucevei.
 

În opinia ei, faptul că președinta ANAT declară că Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) nu are mijloace de a contabiliza numărul de turiști din locațiile turistice din țară reprezintă o recunoaștere a lipsei de profesionalism la vârful ANAT. “Ce să înțelegem din afirmația doamnei Corina Martin: că toate evaluările statistice de până acum referitoare la gradul de ocupare a spațiilor cu destinație turistică, făcute publice de MDRT, reprezintă o făcătură, sunt o gogoriță aruncată pe piață pentru a manipula opinia publică? Mai grav, însă, mi se pare ca un președinte ANAT să se întrebe, deloc retoric: «ce-o fi în Bucovina de vin atât de mulți turiști». Necunoaștere, rea-credință, tupeu cu accente grotești, interese oculte? Sucevenii așteaptă lămuriri din partea doamnei Președinte ANAT, odată cu scuzele ce se impun a fi adresate tuturor bucovinenilor. De altfel, doamna Președinte a primit deja o invitație oficială de a vizita acest ținut magic al mănăstirilor, Bucovina, pe care sperăm să o onoreze cât mai curând”, a spus Ardeleanu. Ea a ținut să evidențieze pe blogul personal că numărul mare de turiști care au vizitat Bucovina în timpul sărbătorilor pascale din acest an nu este decât urmarea firească a unor demersuri substanțiale și constante de promovare a zonei, inițiate și coordonate de autoritățile locale sucevene, sub sloganul „Hai în Bucovina!”. “În ultimii ani Bucovina, prin diversele sale asociații, a fost prezentă la cele mai prestigioase târguri de turism. Produs în Bucovina a devenit o marcă recunoscută în România și nu numai, iar programe ca «Paște în Bucovina», «Crăciun în Bucovina» sau «Hora Bucovinei» au venit, în modul cel mai firesc, în întâmpinarea nevoii românilor din sudul, centrul și vestul țării de a descoperi și alte zone turistice ale României. Activitatea turistică din județul Suceava a devenit o preocupare profesionalizată, anul acesta inaugurându-se și Centrul Național de Promovare și Informare Turistică Suceava, aflat în subordinea Consiliului Județean Suceava”, a subliniat deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului nu are instrumentele necesare pentru a număra turiștii din stațiuni, și cu atât mai puțin președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a anunțat că 22.000 de români au fost în vacanța de Paște în Bucovina, declarase, săptămâna trecută, șeful ANAT, Corina Martin. “Domnul Flutur a anunțat 22.000 de turiști în Bucovina. Vreau să îl întreb de trei ani cum îi numără. Ne întrebăm cu toții ce-o fi în Bucovina de vin atât de mulți turiști”, a spus Martin într-o conferință de presă. Ea a adăugat că operatorii locali sunt cei care ar trebui să se pronunțe despre turismul de Paște. “În general, oamenii politici ar trebui să vorbească despre politică. Nici ministerul nu are idee câți turiști sunt în stațiuni și nu cred că are domnul Flutur instrumentele să îi numere”, a mai spus Martin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: