Sumele colectate abuziv trebuie restituite integral

Liderul social-democraților suceveni, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat luni că dacă Guvernul nu emite o Ordonanță de Urgență prin care să reglementeze revenirea la normalitate în cazul pensionarilor și să se restituie integral sumele colectate abuziv, variantele sunt ca aceștia să se adreseze ori instanței, ori Casei Județene de Pensii.
 

Potrivit președintelui PSD Suceava, procedurile sunt dificile, iar oamenii vor fi purtați pe drumuri pentru a obține un drept pe care statul li l-a luat neconstituțional. El a reamintit că anul trecut liderii PSD din Suceava au fost dați afară din sediul Casei Județene de Pensii Suceava atunci când au intenționat să depună peste o mie de notificări din partea pensionarilor din județ care doreau să înceapă procedura de recuperare a banilor reținuți nelegal drept contribuție de asigurări de sănătate. Nechifor a subliniat că pensionarii se pot adresa într-un termen de cinci ani pentru recuperarea sumelor de bani reținute fără respectarea legislației. „Sper că Mihai Răzvan Ungureanu nu va mai purta pensionarii pe drumuri. Ar fi o măsură de corecție să se emită o ordonanță de urgență, iar la următoarea pensie, toți cei care au avut de suferit să-și primească integral toți banii reținuți abuziv”, a conchis Nechifor. În 13 martie, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care au format obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de Kiss Andrei în dosarul 204/33/2011 al Curții de Apel Cluj – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei. Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, noua modalitate de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toți pensionarii care au pensii mai mici de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri. Ministrul muncii, Claudia Boghicevici, a declarat, vineri, că pensiile sub 740 de lei nu sunt afectate de reținerea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, iar pentru cererile de restituire retroactivă a sumelor plătite pentru CAS nu există temei legal, prevederile aplicându-se doar pentru viitor. Uniunea Națională a Judecătorilor a solicitat Executivu-lui să ia măsuri prin care să rezolve situația pensionarilor afectați de reglementarea privind contribuțiile de sănătate declarată neconstituțională de CCR, avertizând că un nou val de litigii ar duce la blocarea activității secțiilor de soluționare a conflictelor de muncă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: