Handbal

CS Universitatea Suceava a smuls in extremis un punct în disputa cu Poli Timișoara

> Într-un meci din etapa a XXII-a, CSU Suceava – Poli Timișoara 25-25 (16-11) > După ce au condus la cinci goluri diferență la pauză, sucevenii au smuls un egal în ultima secundă a întâlnirii cu Poli Timișoara.
 

CS Universitatea Suceava a reușit doar un meci de egalitate în etapa a XXII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Interesant este faptul că oaspeții au venit la Suceava cu doar 9 jucători de câmp, două din cele trei rezerve trecute pe foaie fiind sportivi care au jucat foarte puțin în acest sezon competițional. Prima repriză a fost una destul de echilibrată, timișorenii practicând un handbal bun, în condițiile în care nu au avut destui oameni la schimbare. Deși a fost 16-11 la pauză, elevii antrenorului Leonard Bibirig s-au „scos” pe mâna portarului Iulian Andrei, care a apărat grozav. Am menționat acest lucru pentru că, la un moment dat, după două eliminări în tabăra oaspeților, aceștia au mai comis și o greșeală de bancă care i-a lăsat în doar trei jucători de câmp. Ce s-a întâmplat? Timișorenii au marcat în trei contra șase și apoi s-au ținut bine până când au jucat în formulă completă. Oricum, la 16-11 la pauză, spectatorii suceveni erau încrezători și nici nu concepeau ca favoriții lor să nu câștige. Din păcate, repriza a doua a partidei dintre CSU Suceava și Poli Timișoara a fost una de coșmar pentru suceveni, care, în 30 de minute, au marcat numai 9 goluri! Și Iulian Andrei, și Șelaru au apărat bine, dar pe atac lucrurile au stat rău. Conducătorii de joc nu au găsit soluții viabile, s-a ratat foarte mult, s-au greșit multe baloane și cu cinci secunde înainte de final scorul era neverosimil, 25-24 pentru bănățeni. Noroc a fost cu ultima schemă de pe final, când Schroeder a marcat și partida s-a încheiat la egalitate, 25-25. Acesta a fost al treilea egal realizat de CSU Suceava pe propriul teren după ce a avut jocul în mână și cu U Cluj și cu HC Odorhei, dar mai ales cu Poli Timișoara. Sigur, această situație nu este un capăt de țară, însă foarte important este să se învețe ceva după ce s-au mai petrecut două astfel de remize. Păcat de efortul depus de jucătorii pregătiți de antrenorul Leonard Bibirig pentru că ar fi meritat victoria. CSU Suceava: I. Andrei, Șelaru – Cântec (2), Petrea (1), Roșu (5), Gavriloaia (2), Amihăesi (1), Șoldănescu, Besarab, Țuțu (1), Acatrinei (10), Mitrea, Bursuc, Pancu (1), Schroeder (2). Poli Timișoara: Djuricin – Cotinghiu, Cristescu, Fenici, Băiceanu (2), Timofte (3), S. Ignat (9), Mrakic (3), Hagiu (5), Lela (3). Rezultate consemnate în etapa a XXII-a: Potaissa Turda – U Cluj 33-27 CSU Suceava – Poli Timișoara 25-25 Steaua – Pandurii Tg. Jiu 21-29 HC Odorhei – CSM Satu Mare 37-32 Dinamo Călărași – HCM Constanța31-35 CS Caraș Severin – CSM Ploiești 26-23

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: