Vigilență anonimă

Vigilența este o atitudine românească comună. A fost, și încă cu asupra de măsură, în anii ’50 ’60 ai secolului trecut, când mii de cetățeni pârâți de vigilenta clasă muncitoare (ei, nu chiar de toată, că mai erau și oameni pe acolo…) sfârșeau în închisorile sau lagărele comuniste, fără vină și fără judecată. Mai spre capătul dinspre Revoluție al „iepocii”, lumea era parcă mai puțin vigilentă, având de lucru cu statul la cozi, cu ascultatul „vocilor” și solidarizându se cu ceilalți, parcă bănuind că, în curând, doar solidari pot scăpa de comunism. Vremea solidarității a trecut însă repede repede după Revoluție și am început din nou să practicăm puțin întreruptul sport național: grija de celălalt. Mai ales că încet, încet și statul s-a gândit să încurajeze delațiunea, este drept, în nobilul scop al eradicării corupției, de parcă afacerea cu tabachera luată de turci ca să cedeze nordul Moldovei austriecilor tocmai se întâmplase.
 

Dumitru TEODORESCU

Tocmai se inventase corupția adică… Și românul nu a stat mult pe gânduri, grijindu-se cu nădejde de celălalt. Și, dacă e posibil, pe „șestache”, adică fără să știe ăla cine-i poartă de grijă. Vigilenți, vigilenți, dar și perfect anonimi. Un asemenea vigilent ne-a trimis un afiș (cu număr de înregistrare – 19/28.03.2012) plantat pe geamurile unei societăți comerciale sucevene, prin care li se atrage atenția agenților de pază că „le este interzis să îngrijească, hrănească sau să permită prezența câinilor comunitari pe raza postului de pază”, altfel „vor fi sancționați și îndepărtați” din pază. În curtea lui, omul (cam) are dreptul să facă ce vrea. Numai că vigilentul nostru corespondent comentează, scriind pe acel afiș (cum o fi reușit oare să-l copie, căci nu știm să se fi inventat copiatoare care pot reproduce afișele direct de pe geam?…): „Patronul francez obligă angajații să ucidă câinii” (ca să vezi ce francez e ăsta care nu se solidarizează cu compatrioata Brigitte Bardot, mare apărătoare a câinilor!), dar și „Șeful de obiectiv F (…) și șeful de tură L (…) pistonează agenții de pază să elimine câinii” (noi am eliminat doar numele șefilor). Din moment ce ne-a fost trimis, trebuia să facem ceva cu acest mesaj anonim. Și am făcut exact ce-ați citit, lăsându-l pe curajos doar în cvasianonimat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: