Târgul de Paște al meșterilor populari din Bucovina

 

În cadrul proiectului „Paștele în Bucovina”, sucevenii sunt invitați să descopere, până la 17 aprilie, în parcul central din fața sediului Consiliului Județean, un autentic „Târg de Paște al Meșterilor Populari din Bucovina”, organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, respectiv Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Muzeul Bucovinei din Suceava. Evenimentul are ca scop conservarea și revigorarea tradiției prin stimularea creației autentice, reunind 62 de meșteri populari din Bucovina, dar și din județele Iași, Botoșani, Argeș, Neamț, Harghita și Maramureș, care expun articole pascale specifice zonei de unde provin, acoperind întreaga gamă de meșteșuguri tradiționale românești: ouă încondeiate, împletituri din nuiele, prelucrare lemn (obiecte de uz casnic sculptate cu gust și pricepere, prelucrare os, olărit – ceramică tradițională de Marginea, costume populare, produse din piele, trăistuțe, brâie, bârnețe, țesături, măști populare, podoabe, icoane). Articolele expuse confirmă, încă o dată, că tradiția este bine păstrată de vrednicii creatori de frumos, care fac cinste regiunii istorice de unde provin, atât acasă, cât și în restul țării și în străinătate, fiind veritabili agenți de turism, care promovează imaginea Bucovinei și a României în general. (CARMEN VERONICA STEICIUC, consultant artistic CCPCT, Centrul Cultural Bucovina)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: