Imaginea satului bucovinean, pe oul de struț

Florin Bejinari este unul dintre cei mai cunoscuți pictori pe ou din Bucovina. A început să picteze în urmă cu peste 20 ani, primele sale exerciții în arta plastică fiind lucrările în ulei. În 1991 spune că și-a descoperit adevărata vocație pentru icoanele bisericești pe lemn și pe sticlă, după realizarea icoanei cu „Sărbătoarea tuturor sfinților”. Concomitent, a deprins și arta pictării ouălor cu teme religioase în stil bizantin, având numeroase expoziții personale în țară, dar și la Paris, în 2002, și Veneția, 2007. “Provenind dintr-o zonă unde încondeiere ouălor are o veche și frumoasă tradiție, zona Rădăuți, mi-am îngăduit să extind tehnica picturii bizantine pe lemn la pictura cojilor de ouă de gâscă și de struț”, ne-a spus Florin.
 

Bucuria cea mare a artistului este că fiica sa cea mijlocie, Oana, este posesoarea unui talent deosebit în materie de pictură și deja a câștigat un premiu foarte important, la Bruxelles, acordat de Parlamentul European. Ouă pictate cu foiță de aur în tehnica icoanelor bizantine Timpul de lucru pentru realizarea ouălor pictate diferă în funcție de mărimea oului și de scena religioasă avută ca temă. Pentru un ou de găină, timpul de lucru este de o zi, iar la un ou de struț aflăm că se lucrează cel 10-15 zile. În funcție de mărimea oului, complexitatea icoanei redate pe ou și materialelor folosite se stabilește și prețul… „Noi lucrăm ouă pictate cu foiță de aur în aceeași manieră și tehnică cu cea a icoanelor bizantine. Creațiile noastre se află undeva la mijloc, între arta tradițională și cea creștină. Ouăle pictate cu foiță de aur sunt pentru noi un mod de a trăi, sunt obiecte pe care le facem cu pasiune. Lucrăm de peste 20 de ani, iar soția mea este ochiul critic care mă ajută în ceea ce fac”, ne-a spus Florin Bejinari. Până la forma finală, oul suferă și o etapă laborioasă de verificare. Maricica Bejinari ne-a spus că de multe ori Florin se supără pentru observațiile făcute, „dar când iau ouăle la lăcuit, partea finală a lucrului, observ mici chichițe care lui îi scapă. Poate atunci el se supără pe moment, dar după aceea îmi dă dreptate. Este ca un fel de corectură la o carte scrisă”, ne-a spus Maricica. “Învierea Domnului” pe un ou de vrabie Florin Bejinari este cel care a pictat sub lupă și cel mai mic ou prezentat într-un concurs de încondeiat ouă. S-a întâmplat la Ciocănești, în anul 2009. Este vorba despre un ou de vrabie, care a atras și atenția vizitatorilor de la târgul de la Augsburg, Germania. Florin Bejinari a explicat că pentru a picta scena “Învierii Domnului” pe cel mai mic ou pe care l-a lucrat vreodată a folosit o lupă. „Felul în care se pictează o icoană presupune o anumită stare sufletească”, a menționat Bejinari, care a precizat că lucrează icoanele cu binecuvântarea unui părinte duhovnic de la Mănăstirea Bogdana. Meșterul popular bucovinean ne-a spus că a colaborat foarte bine cu diverse hoteluri și firme, cum ar fi rețeaua de hoteluri “Continental”, unde a fost invitat pentru a expune creațiile și pentru a face demonstrații cu prilejul diferitelor evenimente. “Participăm de asemenea și la diferite târguri ale meșterilor populari din țară, unde am posibilitatea să întâlnesc oameni noi, cu aceleași preocupări, făcând utile schimburi de experiență”, ne-a spus Florin. El nu știe numărul exact de icoane și ouă pictate în anii care au trecut. Pentru icoane folosește lemn de tei peste care lipește o pânză cu textură foarte rară, apoi aplică straturi succesive ale unui amestec de praf de cretă, clei, ulei de in și alb de titan. După uscare, urmează șlefuirea suprafeței, desenul, apoi aplicarea foiței de aur și pictura propriu-zisă, în straturi succesive, de la culoarea cea mai închisă până la cea mai deschisă nuanță; iar în final lăcuirea icoanei. Pentru Florin, una dintre cele mai dragi lucrări este iconostasul paraclisului de la cetatea lui Ștefan cel Mare din Soroca, din R. Moldova, unde a pictat icoanele împărătești. „Ne considerăm bogați prin averea spirituală…” La Festivalului Național al Ouălor Încondeiate de la sfârșitul lunii februarie, la Ciocănești, Florin și Maricica Bejinari au prezentat ouă de gâscă și ouă de struț pictate cu foiță de aur, cu scene diverse, începând cu „Buna Vestire”, „Nașterea Domnului“, „Cina cea de taină”, „Învierea”, pictate pe o singură față sau pe mai multe fețe. „Anul acesta am venit cu o noutate, pentru că dorim să ne apropiem cât mai mult de tradiție, și am redat «Povestea Bucovinei». În «Povestea Bucovinei», pe cea mai înaltă culme a unei așezări se află biserica. Apoi coborâm încet și ajungem la casele oamenilor care, la rândul lor, fiind primăvară, fac curățenie în jurul acestora. Un copil privește, iar în prim-plan este o gospodină din Bucovina care are grijă de două gâște cu bobocei, care reprezintă familia bucovineană. Două rândunele se află pe o ramură, o prelungire a arborelui vieții, reprezentând din nou familia. Am proiectat această scenă pe oul de struț pentru că oul în sine reprezintă un simbol al creației”, ne-a spus Florin Bejinari. Activitatea artistică a lui Florin și a Maricicăi este și modul lor de viață, chiar dacă spun că nu fac cine știe ce averi din artă. “Totuși, ne considerăm bogați prin averea spirituală pe care o strângem aici pe pământ”, a conchis meșterul popular Florin Bejinari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: