Arhivă pentru aprilie 9th, 2012

„Școala altfel” la Eco-școala Nr. 10 Suceava

9 aprilie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Programul „Școala altfel” a fost un adevărat triumf al jocului, al prieteniei și al copilăriei fericite pentru elevii clasei a II-a D de la Eco-școala Nr. 10 Suceava, după cum am aflat de la Daniela Babii, profesor pentru învățământul primar.   Ziua de luni a fost dedicată muncii în domeniulCiteşte

„În România, politica antidrog se face pentru copii”

9 aprilie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  În perioada 2-6 aprilie a.c., Agenția Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, a desfășurat activități care au vizat conștientizarea tinerilor cu privire la efectele consumului de noi substanțe cu proprietăți psihoactive („produse etnobotanice”) subsumate campaniei naționale „Prea rebel să fii condus!”, care are caCiteşte

Despre tradiția populară și tinerele talente

9 aprilie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La secția din Dorna Candreni a Clubului Copiilor și Elevilor din Vatra Dornei, în preajma Sărbătorilor Pascale se constată o puternică preocupare pentru încondeierea ouălor. Un străvechi obicei, aici, în Bucovina, petrecut de la o generație la alta.   Pentru copiii de aici, coordonați de prof. instructor Grațica Nedelea, „scrisul”Citeşte

Părintele Cleopa, duhovnicul Moldovei, într-un medalion

9 aprilie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Părintelui Cleopa, cel supranumit pe drept cuvânt „duhovnicul Moldovei”, editorii revistei ortodoxe „Familia Ortodoxă”, apărută cu arhiereasca binecuvântare a Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, i-au dedicat un amplu spațiu la comemorarea celor 100 de ani de la nașterea sa. Cu mesajul de „Hristos a Înviat”, autorii auCiteşte

Candoare și spontaneitate

9 aprilie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Motto: „Așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce-a zice.” (Ion Creangă)   În săptămâna „Școala altfel”, joi, 5 aprilie a.c., a avut loc la Galleria Suceava Concursul literar județean „ÎnCiteşte

Scandal terminat cu o șurubelniță în spate

9 aprilie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  La data 6.04.2012, ora 19.14, Secția de Poliție Rurală nr. 9 Moara a fost sesizată despre faptul că, pe terasa unui magazin din comuna Ilișești, a avut loc un scandal, ocazie cu care Ioan R., de 72 de ani, l-a agresat pe Traian P., de 61 de ani, înțepându-lCiteşte

Cercetat penal pentru 104 arbori răzleți tăiați din pădurea proprie

9 aprilie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Postul de Poliție Izvoarele Sucevei a dislocat în teren, vinerea trecută, angajați care, împreună cu lucrători din cadrul I.T.R.S.V. Suceava și ai Ocolului Silvic Breaza, au efectuat un control pe terenul cu pădure, proprietatea lui Ioan S., din localitate, întrucât acesta ar fi tăiat mai mulți arbori nemarcați, precizeazăCiteşte

Din cauza vitezei…

9 aprilie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  La data de 7.04.2012, ora 18, pe DN 17A, în afara comunei Sadova, Florin B., de 37 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, posesor al permisului de conducere pentru categoria ,,B’’ din anul 2009, în timp ce își conducea autoturismul, din cauza vitezei, a pierdut controlul asupra direcției deCiteşte

„Corecție” (fără motiv…) cu parul

9 aprilie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  La 07.04.2012, ora 22.26, polițiștii Secției Rurale nr. 1 Bogdănești au fost sesizați prin ”S.N.U.A.U. 112” cu privire la faptul că M. Ioan, de 21 ani, a fost agresat de P. Gheorghe, de 26 ani, ambii din localitate. Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, în jurulCiteşte

Furt de energie electrică fără autor la domiciliu

9 aprilie 2012 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Secția nr. 14 Poliție Rurală Vama a fost sesizată, cum necum, despre faptul că un anume Gheorghe I., de 44 de ani, din comuna Moldovița, are un fir improvizat pentru a sustrage energie electrică. La fața locului, informează IPJ Suceava, s-au deplasat polițiști și o echipă de intervenție dinCiteşte

Sumarul ediţiei: