Pentru creștinii catolici

Cristos a înviat !

Sute de credincioși catolici au celebrat sâmbătă Învierea Domnului în Biserica „Sf. Nepomik” din Suceava, un locaș cu picturile interioare reînnoite recent, cu un altar refăcut. O biserică luminoasă, împodobită de sărbătoare.
 

Au participat la liturghiile festive și credincioși ortodocși, onorând invitația catolicilor suceveni; printre ei, ca de mai mulți ani încoace, și Ion Lungu, primarul Sucevei. „Să păstrăm momente de reculegere și să avem răbdare, cum și Isus Cristos a avut răbdare să îndure pentru noi patimile. Să retrăim în pace această noapte, care este una de reculegere și veghere, noaptea binecuvântată a Învierii Domnului”, a făcut apel către credincioși, înainte de solemnități, preotul paroh Iosif Păuleț. „Lumina lui Cristos” Slujba religioasă care a început la ora 22 a ținut timp de două ore, dintre pașii ritualici primul, și întotdeauna înălțător, fiind Ceremonia focului. Preotul paroh, împreună cu vicarul Cristinel Gal și venerabilul Iohann Proschinger, însoțiți de copii și tinerii ministranți, au sfințit focul în afara bisericii, foc de la care au aprins frumoasa lumânarea pascală. Lumânarea a fost apoi purtată printre credincioși și anunțată de preot de trei ori până în apropierea altarului, „Lumina lui Cristos” primind de fiecare dată din partea oamenilor din biserică răspunsul „Mulțumim lui Dumnezeu”. Pe tot drumul său, lumea din biserică a luat lumină, biserica umplându-se de sute de sclipiri. A urmat Liturghia cuvântului, în timpul căreia tineri din comunitate au făcut trei lecturi din Vechiul Testament, una în limba germană, alta în polonă și ultima, cea în care se rememorează Paștele la evrei, în limba română. Corul tinerilor, însoțit de glasurile tuturor catolicilor din locaș, a intonat pentru prima dată „Cristos a înviat!” și imnul „Gloria”. Un moment important a fost Liturghia baptismală, în timpul căreia preoții catolici au sfințit apa de botez cu care au stropit apoi toată lumea din biserică. Din apa sfințită în noaptea Învierii Domnului vor fi botezați copiii născuți peste an. În cor, credincioșii și-au reînnoit apoi făgăduințele de la botez. Ultimul moment solemn petrecut în interiorul bisericii a fost Liturghia euharistică, după care toți credincioșii catolici au pornit cu lumânările aprinse, cântând „Cristos a înviat” și alte imnuri pascale, în procesiune în jurul bisericii. Procesiunea a fost condusă de preoții comunității, urmați de ministranți, steagurile parohiei, corul tinerilor și sutele de oameni ce au săvârșit împreună, până la final, solemnitățile care au anunțat cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, Paștele. „Sperăm să ajungem să sărbătorim Paștele împreună cu frații ortodocși, la aceeași dată” Pentru prima dată după un foarte lung șir de ani, predica din noaptea Învierii, rostită de parohul Bisericii „Sf. Nepomuk” din Suceava și decanul de Bucovina a fost ținută din amvon, „balconul” plasat puțin mai sus de băncile în care stau credincioșii. Din el i-a întâmpinat sâmbătă seară preotul Iosif Păuleț pe credincioși, rostind către ei „Cristos a înviat” și primind din partea lor recunoașterea fiecăruia: „Adevărat a înviat”. Predica a fost simplă, din suflet, în felul unic și plin de har specific al parohului și decanului de Bucovina. Părând doar a sta de vorbă cu oamenii, parohul le-a vorbit despre misterul Învierii Domnului, al Paștelui, despre sărbătoarea sfântă și cea mai mare, care dă tonul tuturor sărbătorilor creștinilor. Cu totul remarcabil, el nu s-a adresat doar credincioșilor catolici, ci și „fraților creștini ortodocși” care au intrat în Săptămâna Mare și pe care îi așteaptă ca, peste o săptămână, să rostească împreună „Cristos a înviat”. „Ne rugăm și sperăm să ajungem să sărbătorim Paștele împreună cu frații ortodocși, la aceeași dată. Paștele înseamnă pentru toți creștinii aceeași lucruri: că Isus Cristos este viu și nu mort și că a înviat a treia zi. Paștele mai înseamnă Învierea noastră, a tuturor creștinilor. Noi suntem capodopera creației lui Dumnezeu pentru viață. Destinul nostru este pentru viață și lumină”, a rostit, din amvon, parohul catolicilor suceveni. În amintirea lui Cristos Înainte de noaptea Învierii, credincioșii catolici, copii, tineri, maturi, vârstnici au participat la mai multe liturghii speciale care s-au desfășurat în Joia Mare și în Vinerea Mare. Joi s-a rememorat Cina cea de taină, celebrată mai întâi de la 8 seara, de preotul vicar Cristinel Gal, printr-o liturghie de adorație a copiilor și tinerilor. De la ora 22.30 a fost Liturghia de adorație a adulților catolici, susținută de parohul Iosif Păuleț, care, în amintirea lui Isus care a spălat în Joia Mare picioarele celor 12 apostoli, a făcut același gest de umilință față de 12 bărbați în Biserica „Sf. Nepomuk” de la Suceava, plină ochi de credincioși, chiar și după miezul nopții. În Vinerea Mare, în vinerea răstignirii lui Isus Cristos, creștinii catolici au cântat Evanghelia și au rememorat Moartea lui Isus, Adorația Sfintei Cruci și s-au împărtășit. DANIELA BEALE Foto: EDI LUCACI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: