La frontiera cu Ucraina

7 focuri de armă

Șapte focuri de armă au răsunat ieri noapte la frontiera cu Ucraina. Acestea au fost trase de polițiștii de frontieră din cadrul sectorului PF Brodina, pe timpul prinderii în flagrant a unui grup de contrabandiști.
 

Evenimentul a avut loc la o distanță de 500 m de la frontiera de stat, pe raza localității Falcău. În jurul orei 3, au fost observate persoane care se îndreptau dinspre linia de frontieră către interiorul țării, cărând mai multe colete voluminoase. Grupul se deplasa în șir indian, distanța de la un membru la altul fiind de câțiva zeci de metri, informează surse polițienești de pe graniță. S-a procedat la imobilizarea suspecților, însă, pentru reținerea lor, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească, conform legii, armamentul din dotare, executând șapte focuri de avertisment în plan vertical. La cercetarea terenului, au fost descoperite 20 de colete ce conțineau 78 de baxuri cu țigări, pe care persoanele în cauză, cetățeni români, au încercat să le introducă ilegal în România. În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 786.200 de țigarete (39.310 pachete), de proveniență ucraineană, în valoare de peste 370.000 lei. Contrabandiștii au fost identificați ulterior ca fiind Toader C., de 26 de ani, și Adrian T., de 33 de ani, domiciliați în localitatea Straja, respectiv Brodina, care sunt cercetați de polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările sunt continuate de către polițiștii de frontieră, fiind informate și autoritățile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: