Un bucovinean, pictorul Marin Gherasim,

Președinte de Onoare al Uniunii Artiștilor Plastici din România

Recentele alegeri de la Uniunea Artiștilor Plastici l-au situat pe locul în care primează calitatea creației și contribuția la prestigiul breslei, președinte de onoare al acesteia, pe cunoscutul pictor Marin Gherasim. Președinte al UAP a fost reales Petru Lucaci, iar vicepreședinte, ceramista Cristina Popescu Rusu.
 

Originală, rafinată, puternic spiritualizată, marcată de culturalitate, opera lui Marin Gherasim este neîndoielnic vârf al picturii românești și din Bucovina. În viziunea criticului și istoricului de artă Valentin Ciucă, care așază pe coperta I a cunoscutei sale lucrări ,,Un secol de arte frumoase în Bucovina” (Editura Mușatinii, Suceava, 2005) o reproducere după Epaminonda Bucevschi, iar pe coperta IV o reproducere după Marin Gherasim, creația lui Marin Gherasim reprezintă chiar încununarea acestui secol. Dar și elanul, forța, aspirația spre înălțime cu care, prin Marin Gherasim, artele frumoase din Bucovina încep un nou secol. Numeroase distincții îi recunosc valoarea, este îndeajuns să amintim Marele Premiul al U.A.P. acordat pentru întreaga activitate, Premiul U.A.P. al Republicii Moldova pentru pictură, Ordinul Național Steaua României în grad de comandor și Medalia de Argint pentru pictură la Salonul de la Grand Palais Paris-Franța, cea mai înaltă distincție obținută de un pictor român din toate timpurile. Marin Gherasim s-a născut la 16 decembrie 1937, în Rădăuți, dintr-o familie care a făcut istorie în cultura din Bucovina. Fiu al preotului Oreste Gherasim, originar din Marginea, și al Ariadnei Olga Gherasim, din Straja, Marin Gherasim a avut în părinții săi un model viu de dragoste de țară. Stabilit de mult timp în București, unde a absolvit Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu”, Marin Gherasim continuă să aparțină Bucovinei, de care se leagă însăși alegerea vieții sale, pictura: Mă trag dintr-o familie bucovineană cu rădăcini țărănești. Încă de mici copii, părinții ne duceau într-un fel de drumuri inițiatice pe la toate mănăstirile din Bucovina. Încât eu chiar am deschis ochii pe acele minuni extraordinare! Și când ești copil și vezi Scara îngerilor de la Sucevița sau Judecata de Apoi de la Voroneț, nu se poate să nu fii marcat! Dar pentru pictură ca profesie, am optat târziu. Terminasem liceul și voiam să merg spre geologie, eram fascinat de tot ce stă ascuns – minerale, pietre prețioase și tainice pe care le înghite pământul. Dar am ales pictura. Și asta o datorez mănăstirilor Bucovinei, imaginilor întipărite în copilărie, ale acelor sfinte bijuterii. Prezent în ultimii ani pe simezele din Rădăuți și Suceava, Marin Gherasim nu a avut totuși parte la noi de o personală eveniment de proporții. O vedem pe aceasta, în continuarea unui prim pas deja făcut de Muzeul Bucovinei din Suceava, sub auspiciile Consiliului Județean Suceava, la Suceava și apoi la Cernăuți, în colaborare cu Administrația Regională, Muzeul de Artă Cernăuți și cu sprijinul Consulatului României de la Cernăuți. Neapărat și la Cernăuți, acolo unde tatăl artistului a absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Cernăuți și unde unchiul său, poetul și filosoful Vasile Gherasim, și-a susținut doctoratul și a fost profesor. Și pentru că bucuria noastră, a Bucovinei iubitoare de cultură și artă autentică, la vestea acestei alegeri, semn al recunoașterii și prețuirii unui artist de mare valoare, este stenică, îndrăznim să visăm și la o retrospectivă Marin Gherasim la inaugurarea mult doritului Muzeu de Artă de la Suceava.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI