Un punct de vedere

Infractorii comunitari

Motto: Nulla poena sine lege (lat. Nicio pedeapsă fără lege)
Având în vedere că o comparație este oricând binevenită, să ne propunem, fără a risca nimic, să stabilim un raport între aspirațiile și dorințele concetățenilor noștri, pe vremea regimului trecut, când te puteai face ceva, nu chiar orice, adică nu te puteai face capitalist, față de cele din zilele noastre, cu ambiții mari și obiective în conformitate cu doctrina fericirii la purtător.
 

Într-adevăr, cât de modești erau oamenii pe cele vremuri, se mulțumeau cu puțin, era mai puțină invidie, dar nu lipsea cu totul, că altfel n-ar mai fi avut niciun sens dorința cuprinsă în zicerea cu rimă: ”Fă-mă, Doamne, ce n-am fost,/ Pădurar ori șef de post”. Funcțiile cu pricina au rămas, dar nu mai sunt așa căutate, nici râvnite, deoarece altă făină se macină la moara românilor; acum se dau tunuri de miliarde, se măsluiesc acte pentru proprietăți imaginare, se fură în draci, însă pe acte, cu grijă la aparențe de obraz, se lucrează pe dedesubt și nu se plătește impozit. Și, dacă tu nu ești prins în jocul acaparării cu orice preț, nu reprezinți nimic, ești nimeni, un vot și o sacoșă. Privind cu atenție spectacolul lumii, nu poate să-ți scape peisajul populat cu două ființe: infractorul de proximitate și câinele comunitar, care tind să definească România de astăzi, cu atât mai mult, cu cât, spre exemplu, câinele comunitar este protejat de organisme serioase ale UE. Un timp, UE a protejat și infractorul legat de vânzarea unor obiective industriale, însă când a văzut că infractorii de toate culorile și nuanțele acumulează, într-un timp record, averi scandalos de mari, a zis ce s-a zis și la noi, că averile rău agonisite trebuie confiscate. Totdeauna, din două rele, trebuie să alegi răul cel mai mic; între infractor și câine fără stăpân, este de preferat să fii câine protejat, poți mârâi cât vrei, stăpânești sate și orașe, muști în dreapta și-n stânga… Și ce bani frumoși se pot face de pe urma ta, cu adăposturile, cu rațiile zilnice, cu asistență medicală, în cazul în care nu găsești o familie iubitoare de animale care te poate transforma în animal de companie, ajungi un întreținut, stăpân pe casă și pe curte. Probabil că de la afacerea profitabilă cu javrele comunitare s-a trecut la afacerea cu întreținuții pensionari, de la care domnul președinte e pe cale să fi realizat suma propusă de 3,5 miliarde euro, altfel nu s-ar fi găsit termen de comparație pentru evaziunea fiscală, cifrată, după cum ne spun cunoscătorii, la 22 miliarde de euro anual. Evident, este în interesul național să-i strângem cu ușa pe cei care nu mai pot nici să riposteze. Și să-i protejăm, prin omisiune, prin a te face că nu vezi și să nu auzi, pe cei care cotizează la partid. Apoi, vezi Doamne, cu acordul FMI, luat mereu ca acoperire, te poți juca cu soarta unui popor și nu te poți juca cu soarta câtorva mii de hoți. Când, de ochii lumii, este dat pe mâna legii câte un hoț (că-i de la putere sau cu puterea, că-i de la opoziție), rămâi surprins de câtă precauție cu respectarea procedurilor, cu drepturile omului, cu prezumția de nevinovăție; și câtă cheltuială de timp, de bani, cu judecata prelungită ani și ani, ca, în final, spre satisfacția clasei infractorilor, să se dea o condamnare cu suspendare. Într-un fel, am fost salvat când a apărut, ca din senin, cazul lui Frunzăverde, care a eclipsat pe cel care, de o săptămână, ne fusese băgat insistent în casă și în gând, deputatul infractor, avocat și pedelist Mihail Boldea. Fusese făcut scăpat spre Kenya și Congo, dar ca să demonstreze domnului președinte că se îngrijorează gratuit de absența lui din țară, Boldea, care se consideră nevinovat (e cinstit, a operat cu mâinile curate!), a râs de toți, de legea românească, în primul rând, de justiție și președinție, își pregătește apărarea și lansează chemarea: „Infractori de toate culorile, autodenunțați-vă!”. Puterea a simțit că se poate scoate capital politic din „afacerea” Boldea și a dat frâu liber comentariilor fel de fel, ideea constând în aceea că, uite, noi ne scuturăm de zgura hoților, nu-i ținem în brațe, nu ne solidarizăm cu cei care încalcă legea, noi lăsăm justiția să-și spună cuvântul. Bine, bine, dar ce te faci dacă Boldea nu suportă celula, că suferă de claustrofobie, nu suportă mâncarea de cazan și televizorul cu diagonala de numai 52 cm? Dacă reclamă la Curtea Europeană a Drepturilor Infractorilor și, în urma constatărilor, trebuie să-i plătim daune materiale, calculate la câte milioane de euro ar fi jumulit el fiind în deplină libertate? Trebuie să știi că, dacă te atingi de hoț, e cu risc. S-ar putea să nu-ți iasă; mai bine să-l lăsăm în plata Domnului, în mâna justiției divine! Oare cine ar putea dispune ca infractorii să fie judecați în regim de urgență? Deși nu mai pot fi considerați dușmani ai poporului (ei chiar asta sunt), nu trebuie să fie asimilați celor care au furat o găină sau o pâine. Ar trebui să se țină seama de gravitatea și urmările sociale ale actului infracțional, în sensul că, dacă, spre exemplu, în urma unei hoții în formă continuată, au fost lăsate fără mijloace de trai sute și mii de familii, pedeapsa trebuie aplicată rapid, cu regim sever. Și, evident, prejudiciul financiar să fie recuperat. Am auzit de la unii comentatori că ar fi bine dacă actul de justiție ar fi făcut în prezența și cu contribuția unor jurați desemnați din public, după modelul american, ca să nu se zică că este după modelul comunist, cu asesori populari. Contează modelul sau rezultatul, eficiența? Acum, că Monica Macovei a scăpat de lustrație, poate-și dă pe seamă și propune niște schimbări pozitive în prea permisivul nostru Cod penal, că la niște infracțiuni, hoții și furăciuni românești, nu se poate răspunde după legile UE. Boldiți-vă cu toții în istoria noastră de 22 de ani și nu veți găsi un prim-ministru care, asemenea lui Tony Blair, să îndeplinească misiuni secrete pe lângă guvernele unor țări, fie și din est; poate cu excepția lui Petre Roman, însărcinat numai cu misiuni de reprezentare. Nu văd pe un fost prim-ministru român care să se ducă într-o țară din est și să le șoptească (bulgarilor, de exemplu) vindeți, bă, centrala Kozlodui, că ce vă trebuie vouă bătaie de cap?! Eu fac o legătură între vizita englezului și summitul de la Seul, unde, cu dezinvoltură, s-a dus și președintele nostru, ca să se întrețină cu mai marii lumii, că doar, acolo, s-a discutat despre energia nucleară. Ni s-a sugerat să vindem centrala de la Cernavodă, pe ceva, acolo, cam cât cheltuiește un șeic, într-o noapte, pe la cazinourile din București? Nu este exclus, ca să scăpăm de pericolul ce planează asupra noastră, în cazul în care se întâmplă ceva ca la Cernobîl sau ca la Fukushima. Dacă facem și trebușoara asta, îndeplinim programul prezidențial de independență energetică pentru România: putem fi independenți, doar dacă rămânem cu traista-n băț!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: