LPS Suceava, la a doua victorie consecutivă

> Formația suceveană a învins cu 4-0 gruparea CSMS Iași
 

Echipa LPS Suceava a reușit a doua victorie din cadrul turneului play-off al campionatului de fotbal al juniorilor B. După ce a învins la LPS Roman, formația suceveană a trecut cu 4-0 pe terenul „1 Mai” din Ițcani de CSMS Iași. Golurile echipei pregătite de profesorul Ovidiu Căldăruș au fost marcate de Fedorovici, Cerlincă, Vezeteu și Luțac. “Am dominat destul de clar meciul și am câștigat pe merit. Abia acum a început să se simtă pregătirea de iarnă bună pe care am făcut-o”, a declarat antrenorul Ovidiu Căldăruș. LPS Suceava: Munteanu – Cerlincă, Amănăloaie, Vezeteu, Catargiu, Fedorovici – Vornicu, Suru, Rotari, Tudose – Luțac. Au mai intrat în teren: Nastasiu, Petruneac și Murăraș. Clasamentul turului: 1. Ceahlăul Piatra Neamț14p, 2. LPS Iași 12p, 3. Noua Generație Iași 10p, 4. LPS Suceava 9p… În următoarea etapă din play-off, LPS Suceava va primi vizita liderului Ceahlăul Piatra Neamț, într-un meci programat duminică, de la ora 14.00, pe terenul “1 Mai” din cartierul Ițcani.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI