„Vine, vine Iepurașul !”

Copiii suceveni, cu vârste între 6 și 10 ani, mai au 10 zile la dispoziție pentru a participa la concursul național de desen „Vine, vine Iepurașul”.
 

CN Poșta Română anunță că a inițiat de la sfârșitul lunii martie cea de-a II-a ediție a concursului, lansată cu ocazia sărbătorilor de Paște. Micii desenatori din județul Suceava pot trimite desenele pe adresa bulevardul Dacia nr. 140, sector 2, cod poștal 020065, București, până pe data de 13 aprilie cu mențiunea „serviciul relații publice”, pentru concursul „Vine, vine Iepurașul!”. Ei vor intra astfel într-o competiție în care premiul cel mare va fi o excursie în Grecia. Premiile II și III vor consta în sejururi la mare și la munte în spațiile de cazare ale CN Poșta Română SA. Concursul de desen este organizat cu sprijinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și face parte din seria de competiții cultural-artistice inițiate de Poșta Română ce încurajează și promovează tinerii creatori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: