Pistol de vânzare, într-o parcare din Suceava

> Proprietarul armei, Dorin C., de 54 de ani, din municipiu, mai avea încă un pistol acasă, ascuns după o conductă din subsolul locuinței
 

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au stricat “gheșeftul” a doi suceveni ce încercau să vândă, vineri, un pistol cu gaze, în parcarea unui magazin din municipiu. Marfa aparținea lui Dorin C., de 54 ani, care în momentul organizării flagrantului era împreună cu Ioan T., de 57 de ani. Cei doi ofereau pistolul primului client ce era dispus să dea pe el 450 de euro. Arma este un pistol cu gaze, fără serie, de calibru 8 mm, cu 11 cartușe aferente (5 cu gaze și 6 cu efecte sonor) aflate în încărcător și 3 alte cartușe cu efect sonor găsite în punga în care era și pistolul. La percheziția organizată la domiciliul lui Dorin C. polițiștii urmau să mai aibă o surpriză. Ei au găsit ascunsă după o conductă de canalizare, din subsolul imobilului, o borsetă în care se afla încă o armă, un revolver cu gaze lacrimogene de proveniență germană, fără serie, calibru 9 mm, în stare de funcționare, și 5 cartușe cu gaze de același calibru. Armele au fost ridicate în vederea cercetărilor, iar Dorin C. și partenerul său sunt cercetați penal pentru ,,nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: