De astăzi, timp de o săptămână

Elevii vor învăța „altfel” la școală

Pentru toți elevii începe astăzi „Școala altfel”, un program în care, timp de o săptămână, ei vor merge conștiincios la școală, dar nu la orele obișnuite, ci la activități extracurriculare și extrașcolare.
 

„Programul «Școala altfel» propune preșcolarilor, elevilor și cadrelor didactice un nou concept de școală, în care se vor desfășura activități culturale, tehnico-științifice, sportive și activități specifice noilor tipuri de educație: educație pentru cetățenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare, educație pentru sănătate și stil de viață sănătos, educație ecologică, educație rutieră, educație pentru securitatea personală și situații de urgență PSI, educație pentru reacții corecte în situații de urgență etc. Formele de organizare răspund totodată intereselor și preocupărilor diverse ale elevilor, pun în valoare talentul și aptitudinile acestora în diferite domenii, stimulând participarea lor în contexte nonformale”, a declarat șeful interimar al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Cristian Cuciurean. În fiecare școală, profesorii, la propunerea elevilor și a părinților, au gândit activități cu forme variate de desfășurare, precum ateliere de teatru, dans, muzică, arte plastice, educație media și cinematografică, competiții organizate la nivelul școlii, localității, județului, activități de voluntariat sau de interes comunitar, campanii, proiecte comunitare, de responsabilitate socială, vizite și excursii de studii. Pentru a pune la punct activitățile din „Școala altfel”, în județul Suceava s-au organizat schimburi de experiență cu coordonatorii de programe și proiecte educative în toate zonele județului. Au mai fost activități cu tema „Educația altfel” la școlile din Poiana Stampei, Păltinoasa, Sadova, Todirești, Horodnic de Sus și Drăgușeni și Clubul Copiilor Vatra Dornei. Azi încep și olimpiadele naționale Tot în această săptămână, se desfășoară etapele naționale ale olimpiadelor școlare în diferite orașe ale țării, în județul Suceava având loc Olimpiada națională de socio-umane, care începe astăzi la Gura Humorului, la CN „Alexandru cel Bun”, și Olimpiada națională din aria curriculară tehnologii – Prelucrarea lemnului, la Suceava, la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”. Totodată, au loc și etape județene ale concursurilor naționale școlare și extrașcolare precum Concursul național „Sanitarii pricepuți” – etape zonale, Concursul național „Educație rutieră – educație pentru viață” – etapa județeană, Concursul național de folclor – etapele zonale și județeană, Olimpiada mește-șugurilor artistice – etapa județeană, Concursul național „Educație globală”, Concurs de proiecte de promovare a lecturii „Avem carte !” – etapa județeană. Se vor mai desfășura proiecte inter-județene cuprinse în CAERI – „Vremuri de altădată” – CN „Mihai Eminescu” Suceava, Concursul interjudețean ”Sărbătoarea Învierii – spiritualitate și tradiții prin ochi de copil – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Sf. Andrei” Gura Humorului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: