Dărmănești, Călinești Enache

O înmormântare care n-ar fi trebuit să existe

O cruce strâmb rezemată lângă zidul mai mic decât ea, probabil din chirpici, al căsuței în care a crescut Samir Tcaciuc, în vârstă de nici 6 ani – urma să-i împlinească pe 6 aprilie – până să fie sfâșiat de câinii satului. Maica Domnului cu pruncul stă agățată într-o rână, în singurul cui disponibil în care se mai poate agăța ceva. Maica Domnului plânge, dar în icoana răsturnată parcă plânge mai mult. Frig. Pătrunzător, până la oase. Vin doi popi, unul își îndeasă cușma rusească pe cap, probabil că e răcit, celălalt face semnul mare al crucii, oamenii se descoperă. În căsuță, începe ritualul sacru ortodox, taina „Înmormântării pruncilor”, a celor fără de păcat, a copiilor ce n-au atins vârsta de 7 ani.
 

În curte, oamenii stau stană. Nici plâns, nici frig, nici cald, nici nimic. Totul pare aiurea, nu e decât un tablou din țara oamenilor extrem de săraci, cu oameni mari și mici încremeniți în ipostaze cernite. Purtători de coroane și prapuri, înfășurați cu tricolor, că așa e obiceiul în Călinești Enache, bat din picioare, să se mai dezmorțească. Parcă n-a murit nimeni, iar toți s-au obișnuit că așa e datul, ca, din când în când, unul de-al lor să piară sfâșiat de câini. Sunt oameni inerți, care nu se revoltă, rude, săteni, învățători, educatoare, primar, toți adulți, toți veniți din treburi pentru micuțul scos, într-un sfârșit, în curtea prin care pasc, pic, pic, pic, găini cu gâtul golaș. Două babe scofâlcite și șchioape, care au primit deja pomana, peste mort, s-au apucat s-o consume, la fața locului, iar părinții copilului care pleacă din lume nu mai au putere să-și smulgă părul din cap. Cineva, poate mama lui Samir, poate bunica, poate vântul, care le încrețește, în ciudă parcă, tuturor ochii, strigă: „Unde te duci, tu, copile? Pentru ce?!…” Vântul încetează pentru o clipă, vinovat să-și mai priponească tăișul în secera unei întrebări fără rost, iar bărbați în toată firea își adună mucii în pumn. Copiii, mulți, mulți, mulți, cu ochi mai mari decât predica preotului înghețat, prieteni ai micuțului, dau cep, în hohote, la lacrimi fără răspuns. Prieteni de-o viață. Care viață? Atâta câtă a fost. „Dumnezeu să-l primească pe prunc în Împărăția Sa!”, încheie părintele, iar cortegiul se urnește, grăbit, spre groapă. O reluare a unui film ce n-ar fi trebuit să existe La 24.03.2012, ora 10.57, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin 112 despre faptul că, pe un teren viran din apropierea cimitirului comunei Dărmănești, se află un copil decedat și prezintă mușcături de câini. La fața locului a fost identificat un copil decedat, care prezenta urme de mușcături pe membrele inferioare și o plagă mușcată sub urechea stângă. Minorul a fost identificat ca fiind Samir Tcaciuc, de 6 ani, localnic. S-a stabilit că minorul a fost atacat de câinii maidanezi care stau în apropierea unei gropi de gunoi. „În urma cercetărilor efectuate, s-au constatat următoarele: la 24.03.2012, ora 11, minorul se deplasa de la domiciliu, pe drumul vicinal care face accesul în cimitirul satului dinspre DJ 209D, pe un teren viran. Acesta a fost surprins de mai mulți câini fără stăpân, unul dintre aceștia l-a mușcat de mai multe ori pe tot corpul și în zona gâtului, provocându-i leziuni care au condus la deces. Examinarea exterioară a cadavrului a pus în evidență multiple plăgi mușcate la nivelul întregului corp și două plăgi mușcate, profunde, la nivelul gâtului. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei în data de 25 martie 2012”, se arăta, ulterior, într-o notă dată publicității de Poliția județului. Samir mergea la tatăl, său, Cornel Tcaciuc, care muncea la “groapă” (căra gunoi cu căruța). Nu-i ducea de mâncare părintelui, pentru că nici acasă nu aveau de niciunele. Cert este că fratele mai mare al lui Samir, Emil, în vârstă de 9 ani, avea să observe o hărmălaie pe câmp și un atac al câinilor asupra unei persoane, fără să realizeze, inițial, despre ce este vorba. Ulterior, și-a dat seama că patrupedele îi sfâșie, de fapt, frățiorul. A fugit într-un suflet să anunțe, cumva, pe cineva. Un dulău mare și negru mușca, sălbatic, din Samir. Alți doi dulăi participau la carnagiu. Pe persoană fizică și pe persoană publică Primarul localității, Dănuț Chidoveț, ne-a declarat că, „în calitate de persoană fizică”, a donat 2000 de lei familiei îndoliate. Ne-a mai spus, tot în calitate de persoană fizică: „Nu e o fală. L-am întrebat pe tatăl copilului: 20 de milioane îți ajung pentru înmormântare?”. În calitate de persoană juridic publică, edilul-șef ne-a spus că urmează ca, mâine, în prima ședință de CL de după tragedie, să vină cu un proiect de hotărâre prin care toți proprietarii de câini din comună, care și-i lasă slobozi, să fie amendați cu 5000 de lei. „Și dacă și-i lasă slobozi, să fie împușcați!” Câinii, nu oamenii… Sâmbătă, dacă HCL-ul primarului va trece, urmează o „combatere” de zile mari, în musai acord cu vânătorii legali ai Direcției Silvice, a „câinilor vagabonzi periculoși din comună, acolo unde sunt semnalați de cetățeni”. Amin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: