La control, salubrizarea cursurilor de apă

> Se verifică mai ales dacă există depozite de deșeuri și material lemnos pe malurile și în albiile principalelor râuri și ale afluenților acestora
 

În perioada 27 martie – 6 aprilie a.c., în județul Suceava se va desfășura o verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate șanțuri și rigole în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura Suceava, în acest scop a fost constituită o comisie prin Ordinul nr. 102/16.03.2012 al prefectului județului Suceava, care este compusă din specialiști ai Ministerului Mediului și Pădurilor, ai Instituției Prefectului județului Suceava, ai Administrației Bazinale de Apă “Siret” Bacău, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Regional Suceava și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bucovina” al județului Suceava. Prefectul Sorin Arcadie Popescu a convocat ieri membrii comisiei la sediul Instituției Prefectului, în vederea stabilirii tuturor detaliilor privind verificările programate. Sunt vizate cursurile de apă Suceava, Bistrița, Putna, Sucevița, Moldovița, Sadova, Moldova, Izvorul Giumalăului, Suha, Suha Mare, Suha Mică, cât și afluenții acestora. “Se va verifica în principal existența depozitelor de deșeuri și de material lemnos pe malurile și în albiile cursurilor de apă, precum și în secțiunile de scurgere ale podurilor și podețelor. Pentru deficiențele constatate, comisia va dispune măsuri și va stabili responsabilități, astfel încât orice pericol să fie îndepărtat imediat în vederea diminuării efectelor unor eventuale inundații în această primăvară”, arată prefectul în comunicatul de presă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu atrage atenția că, acolo unde nu vor fi respectate măsurile și termenele stabilitate pentru remedierea deficiențelor, reprezentanții Comisariatului Regional Suceava al Gărzii de Mediu vor aplica sancțiuni celor cu responsabilități în salubrizarea cursurilor de apă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: