În ultima zi din martie

Suceava, în beznă timp de o oră

> Proiectul „Ora pământului” își propune reducerea consumului de energie electrică și diminuarea poluării
 

Primăria Suceava este partener în seria de manifestări derulate sub genericul „Ora pământului”. Astfel, pe 31 martie, între orele 20.30 și 21.30, luminile din Primăria Suceava vor fi stinse, heblul urmând a fi tras și la întregul sistem de iluminat public de pe raza municipiului. Primarul Ion Lungu a spus că recomandă și instituțiilor publice să procedeze în mod similar, locuitorii urbei fiind rugați să renunțe, pe durata a 60 de minute, la iluminatul artificial. „Pe data de 31 martie, între orele 20.30 și 21.30, vom stinge iluminatul public din oraș, cât și pe cel de la sediul primăriei. Vom insista și pe lângă alte instituții publice, iar cetățenii sunt rugați să facă la fel, dacă vor să participe la acest proiect de reducere a consumului de energie electrică și diminuare a poluării”, subliniază șeful executivului local, Ion Lungu. La nivel mondial, în tabloul acțiunilor de conștientizare a problemelor mediului înconjurător generate de activitatea umană, se remarcă o campanie unică în istorie, care în 2010 a reușit să antreneze 1,3 miliarde de participanți din 128 de țări. În acest an, pe 31 martie, între orele 20.30 – 21.30, odată cu stingerea pentru o oră a luminilor exterioare sau interioare care nu sunt conside-rate esențiale, este recomandată și deconectarea echipamentelor electrice și electronice aflate în stand-by.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: