Prima promoție de bone cu acte intră de mâine la școală

> După 120 de ore de teorie și 240 de ore de practică, 40 de femei din Suceava vor obține certificare de baby-sitter recunoscută în UE
 

40 de femei din municipiul Suceava încep, de mâine, o grupă, iar de poimâine, o alta, cursuri de calificare ca baby-sitter. Cursurile se desfășoară pe durata a 10 săptămâni și conțin 120 de ore de teorie și 240 de ore de practică, desfășurate la hotel „Gloria” și la Centrul de Plasament „Speranța” din Suceava, centru în care cursantele vor efectua și perioada de practică. Cele 40 de femei, care vor constitui de fapt prima generație de bone cu acte în regulă recunoscute în Uniunea Europeană, vor învăța de la A la Z „Cartea bonelor” editată de Fundația Romanian Angel Appeal, ce conține teme ca: „Abilități și competențe necesare pentru a deveni baby-sitter”, „Responsabilități, reguli, acte și documente”, „Valori în familie”, „Reguli în familie”, „Comunicare eficientă”, „Noțiuni privind drepturile copiilor și încălcarea acestora”, “Abuzul asupra copiilor”, un capitol generos care tratează dezvoltarea fizică a copilului ce cuprinde și „Noțiuni de prim ajutor”, „Dezvoltarea gândirii unui copil”, „Metode de învățare” , „Rolul poveștii în educarea copilului”. “Aceste cursuri sunt gratuite, iar certificatul obținut are recunoaștere europeană. Informațiile obținute în cadrul acestui curs sunt necesare oricărei persoane care dorește să își dezvolte abilități în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea armonioasă a unui copil, a propriilor copii sau nepoți, dar și în dezvoltarea personală”, a declarat Magdalena Isăilă, directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Prima generație de bone certificate european va apărea ca urmare a proiectului „Femei pentru Femei – Program național de calificare și acreditare a femeilor în ocupația de baby-sitter”, din cadrul Axei Prioritare 6: „Promovarea incluziunii sociale”, derulat de Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Generală de Protecția Copilului și cu sprijinul DGASPC Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI