Pentru că absorb forță de muncă și aduc bani la buget

Supermarketurile sunt bune

> „Indiferent dacă se făcea o fabrică de încălțăminte sau un hipermarket, probabil că salariile erau la fel”, declară primarul Ion Lungu
Primarul Ion Lungu a declarat într-o conferință de presă că, de când ocupă funcția de primar al Sucevei, s-au înființat peste 5000 de locuri de muncă. Chiar dacă s-au iscat controverse, prin explozia numărului de supermarketuri, mulți suceveni și-au găsit o slujbă în domeniul comerțului.
 

Primarul crede că și activitatea comercială este bună, atât timp cât ocupă șomerii și aduce bani la bugetul local. El este de părere că, pe plan local, salariile din activitatea productivă sau cea din sectorul serviciilor sunt, în medie, de aceeași mărime, drept pentru care nici sumele atrase din impozitul pe venit nu ar fi cu mult diferite. În plus, la pușculița bugetară sunt adunate fonduri importante din impozitele pe clădiri și terenuri achitate de marile complexuri comerciale de pe raza municipiului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, de regulă, obiectivele comerciale au fost construite în perimetre industriale dezafectate. „Sigur, au fost discuții pro sau contra acestor supermarketuri, însă au fost create locuri de muncă și se aduc bani la buget. Indiferent dacă se făcea o fabrică de încălțăminte sau un hipermarket, probabil că salariile erau la fel. Din punctul de vedere al primăriei, încasările sunt aceleași, iar oamenii au unde lucra”, a explicat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: