Noua conducere a USV s-a prezentat ieri în formulă completă !

Conducerea Universității “Ștefan cel Mare” este acum în formulă completă, după ce rectorul recent ales, prof. univ. dr. Valentin Popa, a semnat ieri numirea celor 4 prorectori. Ei sunt profesorii universitari doctori Mircea A. Diaconu – pentru activitatea didactică și asigurarea calității, Mihai Dimian – pentru activitatea științifică, Gabriela Prelipcean – baza materială și probleme studențești, și Ștefan Purici – imagine, relații internaționale și dezvoltare. În relația cu rectorul USV, Senatul va fi reprezentat de președintele, și el recent ales, conf. univ. dr. Liviu Popescu.
 

“Pentru prima oară în istoria universității, întreaga conducere are vârsta mai mică decât vârsta acesteia”, a declarat ieri, în cadrul primei conferințe din mandatul său, rectorul Valentin Popa. El a precizat că, potrivit metodologiei, propunerile pentru funcțiile de prorector au fost făcut de Senat, care a nominalizat 7 persoane pentru aceste funcții, din care și-a selectat prorectorii ținând cont de „experiențele relevante ale candidaților propuși”. „Prorectorii au profilul așa cum l-am descris în campania electorală, oameni implicați în multe proiecte, pe care le-au implementat cu succes și fără risc în universitatea noastră”, a declarat rectorul. Fiecare prorector și-a prezentat prioritățile avute în vedere, dar, în plan general, „cheia mandatului” tuturor, în special a rectorului Valentin Popa, este schimbarea categoriei în care a fost clasificată universitatea, din instituție axată numai pe educație într-o universitate bazată și pe cercetare științifică. De asemenea, conducerea nouă a universității și-a propus să realizeze parteneriate cu universități din Top 500 și cu instituții academice din Europa Centrală și de Vest și să deschidă universitatea către studenți străini, în special pentru cei din țări non-UE. Noua cartă a universității prevede existența a 4 prorectori, atribuțiile lor fiind, de asemenea, precizate în acest document. Astfel, prorectorul Mircea A. Diaconu va avea, printre altele, misiunea de a organiza concursul de admitere la universitate, va avea atribuții privind încadrarea în standardele naționale și internaționale a programelor de studiu, va propune politici curriculare și de programe analitice. Prorectorul Mihai Dimian va coordona activitatea de cercetare științifică și tehnologică în universitate, elaborarea strategiei și politicilor de cercetare, dezvoltare și inovare, activitatea de raportare a indicatorilor de calitate etc. Prorectorul Gabriela Prelipcean va asigura dezvoltarea și întreținerea în bune condiții, prin compartimente de resort, a spațiilor de învățământ și a patrimoniului imobiliar, va coordona activitatea de colaborare cu mediul privat, va asista rectorul în activitatea de elaborare și execuție a bugetului propriu și în activitatea de asigurare a unui management financiar eficient în universitate. Prorectorul Ștefan Purici va coordona activitatea de relații cu publicul, cea de dezvoltare de parteneriate cu instituții din țară și din străinătate, va urmări desfășurarea activităților prevăzute prin protocoalele încheiate cu parteneri interni și externi. Acestea sunt, foarte pe scurt, câteva din îndatoririle noilor prorectori ai Universității Suceava, misiunile lor fiind, de fapt, mult mai complexe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: