Direcția juridică și de administrație publică locală a Consiliului Județean a susținut, în 2011, interesele juridice și patrimoniale ale acestei instituții în 61 de cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată. Dintre acestea, 31 sunt dosare înregistrate anul trecut, iar diferența reprezintă acțiuni din anii anteriori, nesoluționate până la acea dată. Astfel, consilierii juridici ai administrativului județean au onorat 186 termene de judecată. Conform unei analize a Consiliului Județean, majoritatea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, respectiv 6, au avut ca obiect litigii privind drepturile salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar, acestea fiind urmate de cele privind pretenții și plăți de despăgubiri (5); plata unor facturi și plângeri contravenționale (4); anulare de acte administrative (3); litigii de fond funciar și chemare în garanție, câte două, precum și alte cauze (5). În 2011, Direcția juridică și de administrație publică locală a acordat asistență juridică de specialitate pentru inițierea a 17 proiecte de hotărâre de guvern care au vizat alocarea de fonduri bănești în interesul județului, trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului în domeniul public al unor comune, modificarea și completarea HG nr.1375/2001 privind atestarea bunurilor care aparțin domeniului public al județului Suceava și unităților administrativ-teritoriale, transmiterea de bunuri și încadrarea în categorii funcționale a unor porțiuni de drumuri. De asemenea, structura din cadrul administrației județene a acordat asistență juridică autorităților administrației publice locale și unor instituții din sistem, la solicitarea expresă a acestora. Este vorba despre 32 de primării, precum și despre 7 dintre instituțiile subordonate executivului, printre care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului și Regia Autonomă Aeroportul „Ștefan cel Mare”.
> Majoritatea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești au avut ca obiect litigii privind drepturile salariale ale personalului didactic
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii