Și la Curtea de Apel Suceava

Rambo din Zamca scapă ieftin

> …După ce trage cu pușca letală, ca-n Vestul Sălbatic, într-un bloc locuit
 

Cercetat inițial în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunilor de „violare de domiciliu”, „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” și „uz de armă letală fără drept”, Marius Ursu, de 30 de ani, cel supranumit Rambo din Zamca, după ce a spart petrecerea de unde fusese dat afară… cu pușca de vânătoare și a fost pus în libertate de Judecătoria Suceava, a primit un an și 4 luni de închisoare, pedeapsă pe care magistrații i-au suspendat-o condiționat. Termenul de încercare este de 4 ani. Se întâmpla anul trecut, pe 21 decembrie. Ieri, la Curtea de Apel Suceava, în recurs, instanța i-a păstrat aceeași pedeapsă. S-a reținut în sarcina inculpatului de către judecători că, în data de 22.10.2011, fără a avea permis de armă letală, a deținut și folosit o armă de vânătoare (din categoria armelor letale), trăgând două focuri în ușa de acces a unui apartament situat în municipiul Suceava (zona Zamca), ușă căreia i-a distrus yala și, apoi, a pătruns, fără drept, în interiorul locuinței, unde a mai executat un foc în geamul ușii de acces în sufragerie, distrugându-l și pe acesta.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: