Din câte se știe odinioară, mărțișoare se pot dărui și-n zilele ce urmează, însă de-acum preocupările cele mai serioase bat în altă parte. Se apropie ziua de 8 Martie, probabil unica sărbătoare cu istorie de stânga ce are șanse să rămână (și pentru că, în urmă cu câteva decenii, a fost consfințită de ONU). Zi a mamei, a femeilor și, potrivit unui obicei românesc vechi tot de câteva decenii, zi a doamnelor învățătoare și profesoare. La Suceava, din informațiile pe care le avem, în acest an, obiceiul costă între 10 și 50 lei/elev „cu clasa”, plus, eventual, investițiile individuale suplimentare, uneori efectuate cu gândul că dacă dăscălița va avea o zi și o primăvară frumoasă, până și elevul cel ștrengar ar putea avea o primăvară școlară lipsită de furtuni.
Dacă încă nu ne este a crede că va fi venit primăvara, începutul calendaristic al anotimpului a sosit așa cum știm dintotdeauna că trebuie să vină: cu fire răsucite alb-roșu, dăruite, ca-n Bucovina, mai cu seamă de femei și fete, cu multe primăvăratice flori care, cel puțin o zi, s-au etalat pe la colțuri de străzi spre a fi cumpărate și dăruite. S-ar putea zice, așadar, că la noi tradiția rezistă, împotriva contaminărilor muntenești (de altfel, până și DEX spune că mărțișorul se oferă „mai ales femeilor și fetelor”, se înțelege, ca parte a unui ritual de curtare); deși sunt și cazuri când bărbații sunt cei care oferă ori chiar și cazuri în care – ca în chip de menținere a unor „alianțe” – femeile își oferă mărțișoare unele altora.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii