Eliberarea ilegală a unui concediu medical costă… o amendă de 5000 lei

Valoarea sumelor imputate, în 2011, unor furnizori de servicii medicale de către Casa de Asigurări de Sănătate se ridică la peste 270000 de lei, din cauza unor servicii raportate nejustificat, a nerespectării legii în prescrierea și eliberarea medicamentelor și a clauzelor contractuale.
 

Tot în 2011, pentru că nu au respectat legea în ce privește eliberarea certificatelor de concediu medical, aflăm că au fost aplicate unor medici prescriptori 11 avertismente și 4 amenzi în cuantum de 5000 lei, fiecare. Potrivit datelor CAS, în anul 2011 au fost efectuate 178 controale la furnizorii de servicii medicale din județ, 149 fiind acțiuni de control tematic, 12 controale inopinate, alte 17 acțiuni fiind de control operativ. Dintre disfuncțiile mai grave depistate în cadrul unei acțiuni de control operativ efectuat la nivelul spitalelor, CAS a menționat „situații” de nerespectare a principalelor reguli privind codificarea diagnosticelor principale și secundare la cazurile externate. În aceste cazuri, “s-a dispus măsura reanalizării cazurilor raportate aferente perioadei în care au fost constatate, corectarea codificărilor diagnosticelor principale și secundare și retransmiterea raportărilor lunare către Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în domeniul Sanitar București”. Precizăm că pe baza acestor codificări se calculează ICM – indicele de complexitate a cazurilor – din fiecare secție, care stă la baza finanțării spitalelor și care crește dacă ICM e mai mare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: